fbpx
 
A nins în județele Moldovei, iar în multe zone s-a depus și polei, așa că șoferii au avut mari bătăi de cap în ultimele ore. Mulți au plecat nepregătiți la drum, fără lanțuri și fără cauciucuri de iarnă, iar accidentele nu au întârziat să apară.

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a aplicat operatorilor economici, în prima săptămână a Comandamentului de Iarnă 2021, un număr de 199 de amenzi contravenţionale, în valoare de aproximativ 1,1 milioane de lei, potrivit unui comunicat remis luni de instituţie.

Ministerul Afacerilor Interne a informat, marţi seară, că în urma protestului neautorizat care a avut loc la Palatul Parlamentului au fost aplicate amenzi de peste 170.000 lei, fiind efectuate şi cercetări în legătură cu săvârşirea mai multor infracţiuni - distrugere în cazul a patru autovehicule, tulburarea ordinii şi liniştii publice şi violarea sediului profesional.

Poliţiştii ieşeni au verificat mai multe magazine pe linia respectării legislaţiei privind drepturile de autor. Au fost întocmite 4 dosare penale.

Un tată și fiul său s-au plimbat, miercuri, cu SUV-urile pe o pârtie de schi din stațiunea Muntele Mic și au rămas blocați în zăpadă, județul Caraș-Severin.

Jandarmii sosiţi, luni, la Parchetul Judecătoriei Sectorului 1, unde a fost audiat Dumitru Silvestru Şoşoacă, soţul senatoarei Diana Şoşoacă, au aplicat cinci amenzi, în valoare totală de 2.500 de lei, pentru nepurtarea măştii de protecţie susţinătorilor bărbatului, acuzat că a lovit un poliţist.

Garda de Mediu a dat o amendă de 100.000 de lei comunei Ciurea pentru nerespectarea legislației de mediu. Concret, Primăria condusă de Cătălin Lupu a fost sancționată pentru că nu a luat măsurile de salubrizare necesare, lăsând multe zone din comună acoperite cu deșeuri depozitate ilegal și necontrolat.

Comisarii Gărzii Naţionale de Mediu (GNM) au amendat cu 90.000 de lei organizatorul centrului de vaccinare de la Palatul Copiilor, care a autorizat construirea unui brad din recipiente de vaccin, precum şi operatorul autorizat pentru transportul deşeurilor medicale din acelaşi centru, a anunţat Garda de Mediu pe pagina sa de Facebook.

Mai mulți tineri au dansat pe manele de Ziua Națională a României, pe soclul statuii lui Alexandru Ioan Cuza din centrul Iașului.

Vitrine frigorifice murdare, cu insecte moarte, dar şi produse cu termen de valabilitate depăşit au fost descoperite la mai multe magazine Lidl din țară în urma unor controale ale comisarilor de la Protecția consumatorilor (ANPC). Aceștia au aplicat amenzi în valoare de peste 350.000 de lei şi s-a propus închiderea unui magazin din Ilfov pentru 6 luni.

Pagina 8 din 26

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31