fbpx
 
Curtea de Apel din New York a anulat joi condamnarea pentru viol şi agresiune sexuală din 2020 a fostului producător Harvey Weinstein, o vedetă de la Hollywood, şi a ordonat iniţierea unui nou proces, informează AFP.

Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au respins joi, ca nefondată, cererea avocaţilor lui Cătălin Cherecheş de strămutare a dosarului în care primarul municipiului Baia Mare a fost condamnat definitiv la cinci ani închisoare pentru corupţie.

Curtea Supremă de Casație din Italia a anulat condamnarea la închisoare pe viață în cazul Margaretei Buffa, judecată pentru complicitate la uciderea Nicolettei Indelicato, de origine română.  

O femeie încarcerată de 20 de ani pentru uciderea celor patru copii ai săi a fost graţiată în New South Wales, Australia, luni, după ce în urma unei revizuiri s-a constatat că există bănuieli legitime cu privire la condamnările iniţiale.

Trei judecătoare de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au anulat o condamnare de 4 ani închisoare pentru fostul senator Dan Şova şi i-au aplicat acestuia o pedeapsă cu suspendare, susţinând că într-un sistem de drept trebuie pus accent pe caracterul educativ al sancţiunilor penale şi nu pe latura punitivă, primordială fiind îndreptarea comportamentului antisocial al infractorilor, transmite Agerpres.

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31