Cătălin Lăscuț controlează de ani de zile zona comercială a Aeroportului Otopeni, fiind o creație a lui Miron Mitrea și ajungând multimilionar. Lăscuț e fiul unui mahăr din Direcția de Supraveghere a Vămilor. Firma sa promite să aducă banii arabilor la Iași. Oferte similar au mai fost făcute la Cluj, Sibiu, Constanța, dar până acum a mușcat doar Iașul. Se promit redevențe de 5-10 milioane de euro/an, investiții de 350-500 milioane de euro, dar nimeni nu vorbește de condițiile puse și de garanții.

La început părea un fonfleu. În numai câteva săptămâni, zvonul s-a dovedit real: președintele Consiliului Județean (CJ), Maricel Popa, și directorul Aeroportului, Cătălin Bulgariu, vor să concesioneze aerogara unor arabi din Abu Dhabi, pe repede înainte. Contratimp.

Inspectorii Agenției Naționale de Integritate (ANI) verifică averea președintelui Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Lia Savonea, ca urmare a unei sesizări, transmite Mediafax citând surse din instituție.

Surse din Agenţia Naţională de Integritate au declarat pentru Agerpres că ANI verifică averea Rovanei Plumb, care a fost respinsă pentru postul de comisar european din partea României.

Primarul din Baia Mare, Cătălin Cherecheş - care, potrivit Agenţiei Naţionale de Integritate, nu putea justifica o sumă uriaşă de bani - a venit cu o explicaţie neaşteptată: susţine că în 2009 a primit o donaţie de un milion şi jumătate de euro de la mama sa. Totodată, edilul a acuzat că intervenţia ANI are loc ca urmare a unor presiuni în spatele cărora ar fi şeful SRI Eduard Hellvig.

Mihai Chirica a dat mai multe interviuri „servite” în care susține neadevăruri flagrante. REPORTER le-a contabilizat și le penalizează prezentând probele.

În cele 12 zile care au trecut de la apariția primului articol despre achiziția unei proprietăți de 250.000 de euro de către bebelușul său de 11 luni, primarul Mihai Chirica s-a apărat prin 13 argumente care sunt minciuni indubitabile. Prin intermediul unor canale de presă subordonate, dar și oficiale, Chirica a avut grijă ca multe dintre aceste minciuni să fie repetate, sperând să schimbe percepția publicului despre situația delicată în care l-a adus această dezvăluire.

Topul proprietăților din declarațiile de avere ale primarilor din marile orașe este și un indicator al corupției. După Robert Negoiță, milionar din imobiliare, primarul Iașului este cel mai înstărit la capitolul case. Îi bate pe Boc, Bolojan, Firea și pe mulți alții

Ultimele dezvăluiri și anchete jurnalistice care devolează imensa avere a primarului Chirica, funcționar public în Primăria Iași toată viața lui, avere dobîndită ilicit, reprezintă un motiv temeinic pentru ca forțele cu adevărat reformiste din oraș, care își doresc o administrație locală cu oameni integri, onești și dedicați binelui public să stea la aceeași masă pentru a reuși, într-un mod democratic, să înlăturăm această conducere coruptă de la Primăria Iași.

Pagina 1 din 7

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Ianuarie 2020 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31    

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top