Nouă poliţişti de la Serviciul Criminalistic şi de la Serviciul de Investigaţii Criminale au acuzat stări de rău şi dureri de cap, după ce au intervenit la blocurile din Timişoara unde au fost folosite substanţe toxice pentru deratizare şi dezinsecţie.

Comuniștii au sistat blocurile în Oancea de frica alunecărilor, Chirica îl lasă pe Niculiță să construiască. În anii ’80, statul a vrut să mai facă două blocuri dar s-a oprit. Studiul ICPROM amintea de înclinarea unui bloc și necesitatea stabilizării versantului prin clădiri joase, cu „talpă mare” – un cinematograf. În PUG-ul redactat în 2015, sunt invocate chesoanele lipsă și riscul real de alunecări. Han Tătar e menționată ca strada cu probleme: autorizația lui Niculiță e pe Oancea, nr. 20, deși n-are terenul său n-are nicio deschidere la această stradă. În Oancea 20 e un alt bloc, vechi de patru decenii. Misterul schimbării adresei în actele oficiale ale Primăriei este halucinant.

Excavatoarele și foreza au intrat pe terenul lui Daniel Niculiță din Oancea (Tătărași), șantierul e în plină desfășurare. Protestele vecinilor, sesizările unui deputat, adresa trimisă de prefect la Inspectoratul în Construcții, nimic din toate acestea n-a putut opri demararea lucrărilor.

Daniel Niculiță a mințit în instanță la blocul ilegal din Oancea: a promis parcare pe terenul pe care acum a scos autorizație pentru încă două blocuri. Este exemplul tipic de ocolit legea la nesfârșit: nu respecți autorizația, promiți corectarea pe alt amplasament, acolo faci alte blocuri și tot așa... O armată de funcționari din Primărie au acoperit ilegalitatea: i-au semnat Recepția deși nu făcuse parcări la subsol, apoi au pierdut procesul în instanță prin lipsa calității procesuale. Ilegal non-stop!

În întâmpinarea la cererea Politiei Locale de demolare a blocului din Oancea 20, Daniel Niculiță a depus o declarație prin care se angaja să amenajeze pe un teren alăturat parcarea pe care nu o făcuse la subsol. Se întâmpla în urmă cu doi ani, când dezvoltatorul știa foarte bine că vrea să construiască noi blocuri pe terenul din Oancea. Dar a făcut această promisiune în scris, în fața instanței, ca să respecte legea și să scape.
A scăpat, face din nou blocuri, nu mai amenajează nicio parcare.

Deputatul PNL Marius Bodea a susținut o conferință de presă în fața unuia dintre cele 408 blocuri cu risc seismic din Iași.

15 proprietari de case din zonă și-au luat avocat și contestă înălțimea și numărul de apartamente autorizat în decembrie de Primăria Iași. „Ne-a costat pe fiecare 200.000 – 250.000 casa cu tot cu teren și acum pierdem intimitatea”, spun proprietarii caselor lângă care Niculiță vrea să construiască peste 1.100 de apartamente. Proprietarii caselor contestă și apropierea de imobilele lor, care ar fi de 20 de m, dar și faptul că Primăria a eliberat o autorizație pe un teren aflat în litigiu și fără consultarea lor.

Dezvoltatorul imobiliar Daniel Niculiță are o mare problemă. 15 oameni influenți care au casele  lângă terenul pe care acesta vrea să ridice 7 blocuri de 10 etaje și-au luat avocat și s-au dus în instanță. „Contestăm tot proiectul, pe câteva principale probleme pe care acesta le are. Cea mai importantă este regimul de înălțime pentru această zonă”, spun proprietarii caselor. S-au depus docuemnte, acțiunea ajunge în instanță săptămâna viitoare.

Cumpărător este francezul proprietar al Louis Purple, care a făcut deja un turn de  birouri la Palas. Tranzacția a fost de aproximativ 3 milioane de euro. Florin Boca obținuse în decembrie, prin firma paravan aflată pe numele surorii sale, autorizație pentru două blocuri pe terenul de lângă Palas.

Tranzacție importantă pe piața imobiliară ieșeană. Firma Rafant Company, controlată de consilierul local PSD Florin Boca, a vândut proiectul celor două blocuri din coasta Palas. Societatea obținuse, în decembrie, autorizație de construire pentru două clădiri cu 7, respectiv 5 etaje. Cumpărător este SC Unique Real Estate Development, cunoscută în trecut după numele SC Domeniul Mihai Eminescu Botoșani. Este firma proprietarului francez al brand-ului Lois Purple, Gerard Losson. Acesta a construit deja o clădire de birouri la Palas, pe Sfântul Lazăr.

Pagina 1 din 9

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Ianuarie 2020 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31    

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top