fbpx
 
Adrian Mereuță a făcut la rândul său cerere de abținere, dar președintele Tribunalului Iași i-a respins-o

Judecătorul poate însă reveni invocând alte motive de abținere

Este al șaselea judecător din cei 15 ai Secției Penale care nu vrea să intre în Dosarul Flux

Ce credibilitate mai poate avea Iașul ca oraș dezvoltat, cu instituții puternice și cu puteri separate în stat?

„Corupția lui Chirica este întrecută doar de tupeul lui. Zice că el nu are nicio vină pentru toate potlogăriile de care e acuzat de DIICOT, ci Consiliul Local”, scrie consilierul local Răzvan Timofciuc pe pagina sa de socializare.

REPORTER: - Se spune că ați fi „inamicul public nr. 1“ al mafiei politice și imobiliare din Iași. Nu e puțin exagerat?

MARIUS BODEA:Nu știu dacă putem vorbi despre un „inamic public” sau mai mulți „inamici publici” ai mafiei politice și imobiliare din Iași. Sincer, eu consider că absolut toți ieșenii care au avut curajul să se ridice împotriva abuzurilor imobiliare de la noi din oraș și care au reușit să blocheze construcțiile ilegale, dar aprobate tacit de către administrația locală, sunt adevărații „inamici numărul 1” ai actualilor conducători ai orașului.

Duminică vom trăi unul din paradoxurile vieții politice la Iași: PSD și-a reformat listele, s-a despărțit de imobiliari, a renunțat la câțiva potentați care au dus-o bine cu Mihai Chirica, a schimbat un ultrapopulist, dr. Ciuhodaru, cu o erudită profesoară care n-a intrat niciodată în combinații cu afaceriștii zilei, și totuși atenția publicului este în altă parte.

Deputatul PNL Marius Bodea, președintele organizației municipale PNL Iași, cere Primăriei Municipiului Iași să oprească de îndată orice acțiune care implică tăierea de arbori pe domeniul public al orașului fără consultarea opiniei publice și fără să prezinte toate avizele legale și câștigătorii licitațiilor pentru proiectele de reamenajare a spațiilor verzi. 

Scandal în Consiliul Local la votul PUZ-ului aprobat pe şest în mai puţin de o lună pentru firma Grafic Beta Trust SRL, firmă din anturajul familiei Asimionesei, și prin care se vrea construirea unui bloc de 7 etaje pe o suprafaţă de numai 379 mp. Ca și la celelalte ședințe ale Consiliului Local, liberalii au refuzat să voteze proiectele de hotărâre care vizau PUZ-uri sau PUD-uri acordate dezvoltatorilor imobiliari.

Chirica și Harabagiu fac un mare pas înapoi. Omul adus de viceprimarulcare coordonează direct Urbanismul este Alexandru Mustiață, cel care i-a vândut, ca arhitect-șef, un teren cu 100.000 de euro lui Doru Plugaru, cel care construise trei blocuri ilegale în Iași. Mustiață picase de două ori concursul la București, la ANFP. Chirica și Harabagiu se întorc de unde au plecat, semn că nu le pasă de toate scandalurile care se țin lanț în sfera imobiliară. Mustiață este omul de plastilină din mâinile celor doi conducători ai Primăriei. În ultimele săptămâni, BZI, ziarul de casă al primarului, declanșase un atac la adresa fostei arhitecte-șefe, Anca Brândușescu, cerând demisia acesteia. Familia Asimionesei, care patronează BZI, are interese imobiliare pe propriile firme. Mihai Chirica s-a executat: l-a adus înapoi pe „copilul de mingi” Alexandru Mustiață. Primarul a rulat 8 arhitecți-șefi în 4 ani!

Pagina 1 din 5