Luni, 24 04 2017
Polițiștii din cadrul Biroului Urmăriri Iași au depistat, pe raza municipiului Iași, un bărbat de 27 de ani, din comuna Miroslava, urmărit naţional şi international, pe numele căruia Judecătoria Iași a emis un mandat de executare a pedepsei de 2 ani şi 2 luni închisoare și care se sustrăgea executării pedepsei.

Polițiștii ieșeni au fost sesizaţi despre faptul că  un tânăr de 21 ani, din municipiul Iaşi, a ieşit dintr-un magazin, cu articole vestimentare în valoare de 409,7 lei, pe care cu intenţie le-ar fi sustras, fără a le achita la casa de marcat.
Singurul loc în care se pune preţ pe sărăcie a avut, la un moment dat, perioada lui de glorie. „Bazarul”, cum îi spun autorităţile sau „talciocul”, cum îi spun ce-i ce-l bat cu credinţă, săptămână de săptămână. Locul unde sumele mici, plătite pentru chiţibuşuri, se transformă în existenţa de zi cu zi.

Sub poalele Cetăţuii, duminică de duminică, are loc un ritual ciudat. După tiparul unui flashmob al sărăciei, sute de oameni se aşază tăcuţi în faţa unor celofane sau tarabe ruginite şi se roagă ca-ntr-o Mecca a capitalismului falit. Sacrul şi profanul se întretaie din metru în metru, iar mulţimea se animă odată cu apariţia „profetului” – primul client cu care-şi pot tocmi sărăcia. Este talciocul, un loc în care se întretaie destine şi întâmplări, lucruri şi oameni.            

Poliţistul ieşean Marius Coşofreţ are 41 de ani, iar de 17 ani îşi desfăşoară activitatea profesională la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Iaşi. De 5 ani lucrează la Compartimentul Pirotehnic, acolo unde, în ciuda riscurilor, participă la intervenţiile de neutralizare a dispozitivelor explozive improvizate şi nu numai.

L-am putea descrie ca pe un poliţist atipic. Vă facem cunoştinţă cu el, printr-un interviu care vă va cuceri.

Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor a emis o atenționare cod galben de inundații pentru râuri din șase județe din Moldova, valabilă de sâmbătă, ora 22:00, până luni, ora 22:00, informează Agerpres.

În vara acestui an va fi înfiinţat la Iaşi ONG-ul “Rise Out”, o asociaţie a persoanelor cu alte orientări sexuale. Iniţiatorii susţin că în oraş trăiesc peste 3.000 de lesbiene, homosexuali, bisexuali, transexuali şi/sau hermafrodiţi. Într-o ţară conservatoare, Cosmin îşi asumă deschis condiţia şi face lucruri de neconceput pentru Iaşul de până acum câţiva ani.

Cosmin este absolvent al Facultăţii de Arte Vizuale şi lucrează în IT, la o firmă care asigură conţinut pentru un canal de youtube.

Din cele 54 de evenimente culturale finanțate anul trecut de Primărie, opt au fost pentru Uniunea Scriitorilor-Filiala Iași. Cei care dau bani sunt și cei care îi primesc. 720.000 de lei a plătit anul trecut Primăria Iași pentru evenimente culturale, prin Casa „Mihai Ursachi”, condusă de Adi Cristi. Președintele comisiei care face selecția este Ioan Holban, iar Cassian Maria Spiridon e principal beneficiar. Majoritatea evenimentelor se desfășoară într-un anonimat total. De unele finanțări nu-și amintesc nici beneficiarii: „Sigur am făcut noi albumul?”, zice șeful RotarAct. Sunt clienți statornici ai banilor publici, ONG-uri fantomă care primesc finanțări în serie.

Toate proiectele culturale sprijinite de Primăria Iași în 2016 au costat 720.000 de lei, trecând prin filtrul acelorași corifei care taie și spânzură în Capitala Culturii de 25 de ani: Adi Cristi, Ioan Holban și Cassian Maria Spiridon.

Au fost 54 de proiecte sprijinite financiar de la bugetul local în 2016, propunerile venind, în general, de la ONG-uri și asociații culturale. Directorul Casei de Cultură „Mihai Ursachi”, Adi Cristi, a refuzat să prezinte sumele alocate fiecărui proiect în parte, deși cererea a fost clară din partea REPORTER DE IAȘI, iar fondurile sunt publice. Ce frapează este că multe evenimente finanțate aparțin Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Iași, condusă de Cassian Maria Spiridon, unul din membrii „tripletei de aur” a culturii ieșene.

Pagina 1 din 64

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2017 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
          1 2
3 4 5 6 7 8 9
10 11 12 13 14 15 16
17 18 19 20 21 22 23
24 25 26 27 28 29 30

Clipul zilei

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top