fbpx
 
Șase angajați Delgaz Grid au fost chemați la audieri de procurori în cazul exploziei blocului din Copou, în care şi-au pierdut viaţa două persoane. În dosar se fac cercetări pentru ucidere din culpă și distrugere calificată. La aproape un an de la tragedie, atenția procurorilor se îndreaptă spre o neglijență în serviciu.

 

Angajații citați de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași erau desemnați să facă verificări și în zona în care s-au produs explozia, potrivit unor surse din rândul anchetatorilor.

 


Noi înregistrări cu procurorul şef al DNA, Laura Coduţa Kovesi, au fost difuzate, duminică seară, de România TV, iar potrivit acestora Kovesi le reproşează procurorilor că nu îşi fac treaba, că „de cinci săptămâni nimeni nu a învinuit pe nimeni în DNA", iar cine s-a speriat sau nu are chef de muncă să plece. Ea face referire şi la dosarul privind Ordonanţa de Urgenţă 13.

 


Un tânăr din Suceava a făcut plângere împotriva a doi poliţişti din Fălticeni după ce a fost amendat în trafic. El a sunat de două ori într-o zi, la 112, pentru a reclama două transporturi suspecte de lemn pe care le-a observat pe şosea.

 

A fost tras pe dreapta apoi chiar de echipajul venit să verifice sesizările şi a primit două amenzi de circulaţie. Şoferul crede că a fost pedepsit însă pentru insistenţa lui şi pentru că i-a deranjat pe oamenii legii. Pentru a-şi susţine acuzaţiile a şi filmat întregul incident.

 


Patru tineri dintr-o comună din Iași au fost aduşi cu mascaţii în fata procurorilor păşcăneni. Ei sunt bănuiţi că ar fi comis o tâlhărie în noaptea de luni spre marţi, când ar fi bătut un bărbat de 21 de ani şi i-au furat bunurile şi banii pe care îi avea asupra lui. Magistraţii vor decide ce propuneri legale vor fi luate în acest dosar penal.

 


Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui au atacat cu apel hotărârea prin care o octogenară a fost condamnată la cinci ani de închisoare cu executare, fiind acuzată că a omorât un bărbat care încerca sa o violeze. Sentinţa a fost contestată şi de bătrână, care se teme că va muri în închisoare.

 

Potrivit purtătorului de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui, în acest caz procurorii au făcut uz de calea de atac, în favoarea inculpatei, arată „Adevărul”.

 


Procurorii au descoperit cinci refugiaţi sirieni şi un cetăţean sârb, călăuza acestora, chiar când încercau să treacă graniţa dintre România şi Serbia. La audieri, călăuza le-a povestit oamenilor legii cum a fost negociată şi organizată pe internet întreaga operaţiune, de la racolarea călăuzelor, până la planul de a trece granița.

 

Mecanismul a ieşit la iveală după ce poliţiştii de frontieră au prins recent la graniţa cu România cinci refugiaţi sirieni şi călăuza acestora. Erau aproape de Beba Veche când au fost opriţi. Călăuza le-a povestit anchetatorilor cum a fost racolată de un membru al grupării.

 


Frica şi un artificiu birocratic au schimbat soarta unui dosar aflat mai bine de doi ani pe masa procurorilor. Un presupus cămătar a scăpat de judecată după ce un ieşean care a susţinut că i-a dat mii de euro dobândă nu a reuşit să demonstreze că a avut venituri. Acuzatul ar fi împrumutat sute de euro cu 10-20% dobândă pe lună, iar atunci când nu şi-ar fi primit banii îşi ameninţa atât datornicii, cât şi pe rudele acestora.

 

Partea vătămată s-a răzgândit, iar doi martori nu au reuşit să-şi probeze declaraţiile: asta l-a salvat de trimiterea în judecată pe un bărbat urmărit penal pentru camătă şi şantaj.

 


Frica şi un artificiu birocratic au schimbat soarta unui dosar aflat mai bine de doi ani pe masa procurorilor. Un presupus cămătar a scăpat de judecată după ce un ieşean care a susţinut că i-a dat mii de euro dobândă nu a reuşit să demonstreze că a avut venituri. Acuzatul ar fi împrumutat sute de euro cu 10-20% dobândă pe lună, iar atunci când nu şi-ar fi primit banii îşi ameninţa atât datornicii, cât şi pe rudele acestora.

 

Partea vătămată s-a răzgândit, iar doi martori nu au reuşit să-şi probeze declaraţiile: asta l-a salvat de trimiterea în judecată pe un bărbat urmărit penal pentru camătă şi şantaj.

 


Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi au finalizat cercetările şi au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a avocatului Victor Ion Axinte, autorul groaznicului accident de la Granit în urma căruia au murit doi tineri. Procurorii îl acuză de „ucidere din culpă” şi „conducerea unui autovehicul sub influenţa alcoolului”.

 


Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui au declanşat o anchetă în cazul persoanelor cu handicap din localitatea vasluiană Dumeşti, în cazul cărora s-ar fi acordat în mod ilegal gradul de handicap, existând suspiciunea unor fapte de corupţie.

 

„Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Vaslui s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că în comuna Dumeşti ar exista mai multe persoane care beneficiază de ajutoare financiare acordate de stat pentru boli cu handicap, deşi n-au acest drept. Întrucât din sesizare ar rezulta fapte care intră în competenţa procurorului, cauza a fost declinată, cercetările fiind preluate de către procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui”, a declarat Alina Tonică, purtător de cuvânt al IPJ Vaslui.

 


Pagina 13 din 16

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31