fbpx
 
Un purtător de cuvânt al armatei israeliene a anunţat un răspuns nespecificat în urma atacului major al Iranului asupra Israelului, potrivit DPA.

Gabriel Resources analizează cu consilierii săi juridici decizia Tribunalului Arbitral pentru a evalua opţiunile sale, inclusiv contestarea deciziei printr-o procedură de anulare prevăzută de Convenţia ICSID, se arată într-un comunicat al companiei.

Simona Halep, 32 de ani, a primit, marți, o veste uriașă. Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne a redus suspendarea sportivei noastre de la 4 ani la 9 luni. Decizia este definitivă.

Sculptorul Costin Ioniţă susţine că este uimit de reacţia violentă a femeii care loveşte cu piciorul lucrarea sa expusă în centrul Iaşiului, el precizând că îi este milă de femeia respectivă pentru comportamentul acesteia, dar că nu va depune plângere la Poliţie.

Deputatul de Iaşi Marius Ostaficiuc şi-a dat miercuri demisia din Partidul Social Democrat, în context liderul social-democraţilor ieşeni, Bogdan Cojocaru, arătând că „nimeni nu este de neînlocuit, iar o formaţiune de talia PSD nu stă într-un om sau altul".

Preşedintele rus Vladimir Putin a părut să rămână fără cuvinte pentru scurt timp, joi, atunci când şi-a văzut o versiune de-a sa generată de inteligenţa artificială, relatează Reuters.

Polițistul Marian Godină a avut o reacție pe contul său de Facebook după ce, sâmbătă, Dorian Popa a fost prins sub influența drogurilor în timp ce se afla la volan, în Domnești.

Părinţii băiatului de 19 ani care, drogat fiind, a ucis doi tineri după ce a intrat într-un grup de opt oameni, la 2 Mai, au avut luni seară prima reacţie în acest caz.

Scandalul de dopaj în care este implicată Simona Halep, 31 de ani, este departe de a se încheia. 

Președintele PSD Marcel Ciolacu susține că nu cunoaște persoanele care i-au menționat numele în stenogramele dosarului DNA privind mita de la Aeroportul Otopeni.  

Pagina 1 din 8

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31