Vineri, 14 12 2018
Revolta magistraților ia amploare. Peste două mii de judecători și procurori cer retragerea proiectului privind modificarea legilor justiției. Lista semnăturilor rămâne deschisă, iar peste câteva zile, memoriul va fi trimis premierului Mihai Tudose.

 

1.000 de magistraţi solicită, într-un memoriu adresat premierului Mihai Tudose şi ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, retragerea proiectului de modificare a legilor justiţiei. Semnatarii memoriului atrag atenţia că „nu se mai poate accepta întoarcerea în timp, la reglementări legislative existente anterior anului 1989, prin readucerea justiţiei sub control politic şi lărgirea nepermisă a atribuţiilor ministrului Justiţiei".

 

Magistraţii mai subliniază că: „Toate aceste modificări de esenţă propuse de Ministrul Justiţiei încalcă flagrant MCV, rapoartele sale constante şi fundamentele unei magistraturi fireşti într-un stat democratic. Aceste propuneri, odată intrate în vigoare, vor influenţa cariera şi activitatea profesională a magistraţilor pentru o perioadă îndelungată şi vor produce dezechilibre în sistemul judiciar, aspecte ce au fost condamnate de Comisia Europeană în repetate rânduri."

 

Ar trebui să devină normalitate ca persoanele cu probleme penale să nu fie în conducerea statului sau în Guvern, a atras atenţia preşedintele Klaus Iohannis, exprimându-şi dezamăgirea că PSD „nu a înţeles nimic" din repetatele sale apeluri în acest sens.

 

Vicepremierul Sevil Shhaideh şi ministrul Rovana Plumb, ambele vizate de procurorii DNA în dosarul Belina, ar fi trebuit să demisioneze sau să fie retrase din funcţie, a declarat marţi seară, la Palatul Cotroceni, preşedintele Klaus Iohannis.

 

Tensiunea creşte pe Nistru, după ce Parlamentul Moldovei a cerut retragerea trupelor ruseşti care asigură practic susţinerea regimului de la Tiraspol.

 

Fostul episcop al Huşilor, Corneliu Bârlădeanu, implicat într-un scandal sexual în care a denunţat trei preoţi care l-au şantajat cu imagini compromiţătoare, se va întoarce în Moldova natală, după tentativa sa de a se retrage în Ardeal. El a refuzat oferta Sinodului de a se retrage în apropierea Mănăstirii Prislop, primind o altă ofertă de la Arhiepiscopia Romanului și Bacăului.

 

Republica Moldova solicită Organizaţiei Naţiunilor Unite să includă pe ordinea de zi a celei de-a 72-a sesiuni a Adunării Generale a ONU, care va începe la 12 septembrie, problema retragerii forţelor ruse din regiunea transnistreană, informează Radio Chişinău.

 

Preşedintele Dodon a condamnat declaraţia privind retragerea trupelor ruse din R. Moldova, susţinând că e o provocare la adresa Rusiei.

 

Preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a condamnat vineri după-amiaza declaraţia aprobată de parlamentarii moldoveni, prin care se cere finalizarea retragerii trupelor ruse din regiunea separatistă Transnistria. Liderul socialist a explicat că asemenea acţiuni „au ca scop înrăutăţirea relaţiilor cu Federaţia Rusă”, relatează Deschide.md

 

Cele şase ţări arabe care au rupt luna trecută relaţiile cu Qatarul, pe care îl acuză că susţine grupările jihadiste, au solicitat FIFA ca statului din Golf să i se retragă organizarea Cupei Modiale de fotbal din 2022, transmite News.ro.

 

Audiat de membrii Sinodul mitropolitan al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, episcopul Huşilor a refuzat să se retragă din funcţie, după ce a fost îndemnat de superiori la un astfel de gest, urmare a scandalului homosexual care a zguduit Biserica Ortodoxă Română. Înaltul prelat susţine că orice material compromiţător care ar apărea la adresa sa „este un trucaj“.

 

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, a declarat că după ce a analizat imaginile cu doi bărbaţi întreţinând relaţii sexuale, apărute în spaţiul public, poate confirma că unul dintre aceştia este Episcopul Huşilor, Corneliu Bârlădeanu.

 

Pagina 1 din 5

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Decembrie 2018 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
          1 2
3 4 5 6 7 8 9
10 11 12 13 14 15 16
17 18 19 20 21 22 23
24 25 26 27 28 29 30
31            

Clipul zilei

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top