Un zgomot puternic în miezul zilei a panicat o familie din oraşul Târgu Frumos, judeţul Iaşi.

Profesorul Silviu Gurlui de la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași a declarat că ploaia de astăzi, de la Iași, readuce în discuție problema spumei albe de pe carosabil.

Poluarea sufocă încet, dar sigur, marile oraşe ale României. După Timişoara şi în Iaşi s-au înregistrat depăşiri ale valorilor maxime admise de particule şi compuşi toxici pentru organism. Seara şi-a făcut apariţia şi smogul.

Cercetătorul ieșean Silviu Gurlui susține că Iașul se confruntă cu o creştere semnificativă a poluării cu particule de praf. Măsurătorile de la staţiile din oraş au arătat cote extrem de ridicate ale concentraţiilor de particule, mult peste limitele admisibile.

Profesorul Silviu Gurlui de la Universitatea „Al.I. Cuza” explică, într-o postare pe pagina sa de Facebook, valoarea științifică extraordinară a fragmentelor din meteoritul care, la începutul lunii trecute, a creat panică în Iași.

Meteoritul care a căzut, în 9 iulie, la Iaşi, şi care a provocat o bubuitură auzită atât în oraş, cât şi în comunele din jur, avea minimum 8 kilograme şi cel puţin 16 centimetri diametru, susţine Silviu Gurlui, profesor de la Facultatea de Fizică din Iaşi.

Profesorul Silviu Gurlui de la Facultatea de Fizică din Iași este singurul, care până acum, a încercat să explice fenomenul misterios care a pus pe jar locuitorii din Iași. O bubuitură năpraznică s-a auzit ieri, în jurul orei 14.00, în Iași și în localitățile învecinate, sunetul asurzitor fiind semnalat și în alte zone din estul țării.

Profesorul Silviu Gurlui de la Facultatea de Fizică din Iași este singurul, care până acum, a încercat să explice fenomenul misterios care a pus pe jar locuitorii din Iași. O bubuitură năpraznică s-a auzit ieri, în jurul orei 14.00, în Iași și în localitățile învecinate, sunetul asurzitor fiind semnalat și în alte zone din estul țării.

Un incediu de vegetatie la Strunga a izbucnit in urma cu puțin timp. Deja fosul se propagă  1 km de pajiste .

Deversarea de pe malul Lacului CUG 2 a fost confirmată de Garda de Mediu. Nu mai există dubii că în solul de pe malul lacului au ajuns materiale care trebuia să meargă în canalizare. Controlul făcut de Garda de Mediu s-a lăsat cu sancțiuni. Investitorul imobiliar trebuie să refacă terenul afectat de substanțele ieșite din cartierul său. A început deja să lucreze la un nou sistem de canalizare în zonă.

 „Acolo apa curgea de foarte mult timp. Deversarea avea o foarte mare perioadă de când începuse și cantitatea de apă a fost mare”, explică profesorul ieșean Silviu Gurlui care sunt concluziile raportului său referitor la deversarea de ape uzate de la cartierul Ideal Residence.


Pagina 1 din 3

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Decembrie 2019 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
            1
2 3 4 5 6 7 8
9 10 11 12 13 14 15
16 17 18 19 20 21 22
23 24 25 26 27 28 29
30 31          

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top