fbpx
 
Echipa de consilieri a USR Fântânele s-a dovedit a fi una foarte activă și implicată total în a rezolva cele mai importante solicitări din partea cetățenilor. Consilierii USR, Ovidiu Bădulescu și Constantin Ursu au depus o serie de propuneri și amendamente în acest an și, chiar dacă nu au primit votul celorlalte partide, vor continua să susțină cauzele comunității.

Bursa socială reprezintă o formă de sprijin financiar acordat studenților cu situații economice precare sau cu venituri reduse. Există câteva acte necesare pentru bursa socială, pe care studenții trebuie să le depună.  

Crescătorii de porci din rasele Bazna și Mangalița vor primi anul acesta sprijin financiar din partea statului, prevede un proiect al Ministerului Agriculturii. Instituția va aloca pentru acest program 1 milion de lei.

Parlamentul Republicii Moldova a ratificat joi al 14-lea amendament la Acordul de asistență privind obiectivul de dezvoltare între guvernul Republicii Moldova și guvernul SUA, transmite agenția Infotag.

Polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice pun în aplicare 15 mandate de percheziție domiciliară, în municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov.

Comisia Europeană a alocat, marți, 8,5 miliarde de euro în cadrul celei de-a treia tranșe a împrumutului acordat prin instrumentul SURE unui număr de cinci țări.

Lipsa locurilor disponibile în creșele din municipiul Iași afectează tot mai mulți copii. Numai în intervalul 2019-2020, 580 de copii nu au putut fi admiși din cauza numărului prea mic de locuri în creșele de stat.

Apropiata ediţie a Festivalului Internaţional de Literatură şi Traducere de la Iaşi (FILIT) va beneficia de un sprijin financiar în valoare de 70.000 de lei din partea municipalităţii ieşene.

 


Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ar putea pronunţa, marţi, sentinţa în dosarul în care fostul deputat Ludovic Orban este acuzat că i-a cerut bani omului de afaceri Tiberiu Urdăreanu pentru campania electorală la alegerile locale din vara anului 2016, potrivit Agerpres.