Joi, 23 03 2017
În perioada 6-17 februarie, inspectorii Serviciului Corp Control Primar au întocmit 31 de procese verbale de contravenţie. Amenzile acordate au fost în sumă totală de 25.040 lei. Cele mai multe amenzi au fost date pentru nerespectarea obligației de curăţare a zăpezii şi gheţii de pe trotuarele din faţa spaţiilor comerciale deţinute de agenţi economici și a imobilelor administrate de asociaţiile de proprietari.

 

Unii muncesc, alții doar se fac. Este concluzia trasă de președintele Consiliului Județean Iași după o inspecție pe drumurile județene. Unele drumuri sunt curățate. Altele însă, sunt pline de zăpadă, semn că prin acele zone nu a trecut niciun utilaj de deszăpezire.

 

Amintim conducătorilor auto că, potrivit legislației rutiere, pe drumurile acoperite cu zăpadă, gheață sau polei, anvelopele de iarnă sunt obligatorii!

 

O parte dintre militarii Brigăzii 15 Mecanizate Podul Înalt „Lupii Negri” nu a putut pleca, ieri, în Afganistan, din cauza condițiilor meteo. Aceștia urmau să se îmbarce în avion Boeing C 17 Globe Master III, de mari dimensiuni, de pe Aeroportul Iași. Zăpada viscolită şi poleiul a ţinut la sol aeronava uriaşă.

 

Primul protestatar care a ajuns miercuri dimineața, pe viscol, în Piața Victoriei, unde au loc în fiecare seară manifestațiile de susținere a justiției și împotriva Guvernului, a scris REZIST în zăpada adunată pe asfalt.
Meteorologii au emis o avertizare cod galben pentru şase judeţe din nordul şi estul ţării, unde va ninge începând de marţi după-amiază şi se va depune un strat de zăpadă de 10-20 de centimetri. În vestul, nord-vestul şi centrul ţării vor fi ploaie, lapoviţă şi ninsoare, iar în sud şi sud-est, inclusiv în Bucureşti, la început vor fi mai ales ploi, iar din a doua parte a zilei de miercuri, acestea se vor transforma în lapoviţă şi ninsoare.

 

În perioada 16 ianuarie - 3 februarie, inspectorii Serviciului Corp Control Primar au întocmit 46 de procese verbale de contravenţie. Amenzile acordate au fost în sumă totală de 18.130 lei.

 

Regimul termic va continua să oscileze pe durata următoarelor două săptămâni, însă vremea va avea, în general, tendința de încălzire, iar temperaturile maxime vor trece de zero grade în majoritatea zonelor, în timp ce precipitațiile anunțate vor fi slabe și trecătoare, relevă prognoza Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), valabilă pentru perioada 25 ianuarie - 5 februarie 2017, potrivit Agerpres.

 

Mai mulţi turişti şi-au pierdut viaţa într-o staţiune montană din Italia după ce hotelul în care se aflau a fost lovit de o avalanşă puternică, declanşată probabil de seria de cutremure din Peninsulă, informează BBC News. Există temerea că numărul victimelor ar putea urca până la 30 de morţi.
Municipalitatea ieșeană va construi o platformă de topire a zăpezii, o premieră pentru țara noastră. Primăria are în plan construirea a cinci astfel de platforme în cartierele Dacia, Alexandru cel Bun, Păcurari, Canta și Tudor Vladimirescu.

 

Platformele ar urma să aibă maximum 1.500 mp şi, cu excepţia perioadelor de ninsoare, ar putea funcţiona ca parcări.

 

Pagina 1 din 3

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Martie 2017 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31    

Clipul zilei

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top