Miercuri, 22 11 2017
MEN: Concursul câştigat de fiul ministrului Tudorel Toader la Universitatea Cuza „s-a desfăşurat cu respectarea prevederilor legale”

MEN: Concursul câştigat de fiul ministrului Tudorel Toader la Universitatea Cuza „s-a desfăşurat cu respectarea prevederilor legale”

Concursul pentru ocuparea postului de asistent universitar de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iași a fost organizat și s-a desfășurat cu respectarea tuturor prevederilor legale în vigoare, a precizat Ministerul Educației Naționale.

 

Candidatul înscris pentru ocuparea acestui post, scos la concurs de Facultatea de Drept a instituției de învățământ superior în semestrul al II-lea, anul universitar 2016-2017, a îndeplinit atât cerințele generale, cât și cele specifice, potrivit MEN.

 

„Candidatului i se aplică condiția de deținere a titlului de doctor în domeniul specific postului, prevăzută de articolul 8 din metodologie, postul nefiind unul interdisciplinar. Candidatul deține titlul de doctor în domeniul de doctorat 'Drept' ", susține MEN.

 

Totodată, candidatul s-a înscris la concurs în interiorul calendarului de înscriere și îndeplinea condițiile de înscriere pentru ambele variante ale articolului 8 din metodologie (atât cea din 2014, cât și cea din 2017), adaugă sursa citată.

 

„Prin urmare, Ministerul Educației Naționale consideră că acest concurs a fost organizat și s-a desfășurat cu respectarea tuturor prevederilor legale în vigoare", se arată în comunicatul de presă.

 

Citește și Concurs cu dedicație pentru fiul lui Tudorel Toader, la Universitatea Cuza

 

Ministerul Educației Naționale afirma vineri că verifică aspectele de legalitate privind organizarea unui concurs la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iași, în urma unor informații apărute în spațiul public.

 

Potrivit acestora, fiul rectorului Universității Alexandru Ioan Cuza, Tudorel Toader, ar fi fost angajat la Facultatea de Drept în perioada în care tatăl său este suspendat din funcție, cât timp deține demnitatea de ministru al Justiției. În acest scop, susțin unii jurnaliști, a fost modificată metodologia de concurs.

 

(Sursa: romaniatv.net)

Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Logheaza-te pentru a adauga un comentariu

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Noiembrie 2017 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30      

Clipul zilei

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top