Duminica, 19 11 2017
Vrei să fii jandarm? IJJ Iași a început recrutările pentru școlile militare: condiții de înscriere pentru candidați

Vrei să fii jandarm? IJJ Iași a început recrutările pentru școlile militare: condiții de înscriere pentru candidați

În luna ianuarie 2018 vor fi organizate concursuri de admitere în vederea ocupării a 700 locuri pentru Jandarmerie în şcolile militare ale Ministerului Afacerilor Interne

 

Inspectoratul de Jandarmi Judeţean (IJJ) Iaşi desfășoară activități de recrutare candidaţi în vederea luării în evidenţă şi, ulterior, întocmirii dosarelor pentru participarea la concursurile de admitere organizate de instituţiile militare de învăţământ ale Ministerului Afacerilor Interne, sesiunea ianuarie 2018, după cum urmează:

 

  • Şcoala Militară de Subofiţeri Petru Rareş Fălticeni - 350 locuri
  • Şcoala Militară de Subofiţeri Grigore Alexandru Ghica Drăgăşani350 locuri

 

Înscrierile se fac până la data de 05 decembrie 2017, iar dosarele de candidat (corect și complet întocmite) vor fi depuse la Inspectoratul de Jandarmi Județean Iași până la data de 15 decembrie 2017.

 

Pentru a participa la concursurile de admitere în instituţiile de învăţământ ale Ministerului Afacerilor Interne persoanele care intenţionează să candideze trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:

 

  1. a) să aibă cetăţenia română şi domiciliul în România;
  2. b) să cunoască limba română scris şi vorbit;
  3. c) să aibă capacitate deplină de exerciţiu;
  4. d) să fie declaraţi „apt” din punct de vedere medical, fizic şi psihic;
  5. e) să aibă vârsta de minimum 18 ani împliniţi în cursul anului în care participă la concurs;
  6. f) să fie absolvenţi de liceu, cu diplomă de bacalaureat;
  7. g) să aibă un comportament corespunzător cerinţelor de conduită admise şi practicate în societate;
  8. h) să nu aibă antecedente penale sau să nu fie în curs de urmărire penală ori de judecată pentru săvârşirea de infracţiuni, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea;
  9. i) să nu fi fost destituiţi dintr-o funcţie publică în ultimii 7 ani;
  10. j) să nu fi desfăşurat activităţi de poliţie politică, astfel cum sunt definite prin lege;
  11. k) să aibă vârsta de până la 27 de ani împliniţi în anul participării la concurs;
  12. l) să fi obţinut la purtare, în perioada studiilor liceale, media de cel puţin 9,00, cu excepţia candidaţilor care au absolvit instituţii de învăţământ de nivel liceal în state membre ale Uniunii Europene în care nu se evaluează prin notă/punctaj/calificativ purtarea elevului;
  13. m) să nu fi fost exmatriculaţi, pentru abateri disciplinare, dintr-o instituţie de învăţământ;
  14. n) să aibă înălţimea de minimum 1,70 m bărbaţii şi 1,65 m femeile, respectiv de minimum 1,60 metri în cazul candidaţilor pentru instituţiile de formare a ofiţerilor şi agenţilor de poliţie de frontieră pentru specializarea marină;
  15. o) să nu aibă semne particulare evidente sau tatuaje neacoperite de vestimentație, în ținuta de vară.

 

Pentru relaţii suplimentare, cei interesaţi se pot adresa la sediul I.J.J. Iaşi, din Bd. Poitiers nr. 18-22 sau la tel. 0232-410425 interior 24604 - Compartiment Resurse Umane.

Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Logheaza-te pentru a adauga un comentariu

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Noiembrie 2017 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30      

Clipul zilei

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top