Sambata, 18 11 2017
Lanţ uman la Palat, pentru autostrada Iaşi - Târgu Mureş

Lanţ uman la Palat, pentru autostrada Iaşi - Târgu Mureş

Susţinătorii proiectului A8 se reunesc mâine pe Pietonal ca să formeze un lanţ uman u tot ce trebuie să ştii despre eveniment, dacă eşti interesat!

 

După organizarea coloanei auto care a parcurs, luna trecută, traseul viitoarei autostrăzi Ungheni - Iaşi -Târgu Mureş, un nou eveniment menit să atragă atenţia oficialităţilor de la Bucureşti asupra necesităţii construirii acestei importante artere urmează să aibă loc la sfârşitul săptămânii.

Cele două asociaţii care militează pentru realizarea acestui obiectiv atât de important pentru Moldova şi pentru partea de nord a României, „Împreună pentru autostrada Un­gheni-Iaşi-Târgu Mureş„ şi „Mol­dova vrea autostradă“, îi invită pe toţi ieşenii, inclusiv pe politicieni, pe Pietonalul Ştefan cel Mare. Evenimentul, denumit „Uniţi pentru autostradă“, va avea loc sâm­bătă, 4 noiembrie, ora 12.00, şi vizează constituirea unui lanţ uman. Miercuri seară a avut loc o întâlnire a reprezentanţilor asociaţiei „Împreună pentru A8“ cu oameni de afaceri ieşeni interesaţi de construirea autostrăzii. „A fost a doua întâlnire cu oamenii de afaceri, în timp ce politicul... încă mai aşteptăm acele declaraţii, angajamentul politic pentru acest proiect“, spunea, ieri, Cătălin Urtoi, liderul asociaţiei şi unul dintre iniţiatorii evenimentului de sâmbătă, într-o conferinţă de presă.

Amintim că asociaţia a împărţit 94 de declaraţii şi angajamente politicienilor din judeţele traversate de viitoarea autostradă, pe care aceştia să le semneze în semn că şi-au asumat susţinerea proiectului în Parlament. Din partea mediului de afaceri ieşean, Gheor­ghe Pleşu a arătat că, „la ceea ce se realizează în lume în acest mo­ment, cred că o astfel de auto­stradă se poate realiza în 3-4 ani cu o organizare foarte bună“. „Noi dorim, de aici, de la Iaşi, să ur­mărim toată desfăşurarea activi­tăţilor legate de realizarea auto­străzii care va schimba nivelul economic al Moldovei“, a spus el.

Sursa: ziaruldeiasi.ro

Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Logheaza-te pentru a adauga un comentariu

Antibiotice

ajofm

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Noiembrie 2017 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30      

Clipul zilei

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top