Luni, 11 12 2017
Zilele Universităţii de Medicină şi Farmacie ‘Grigore T. Popa’, sub semnul Centenarului Unirii

Zilele Universităţii de Medicină şi Farmacie ‘Grigore T. Popa’, sub semnul Centenarului Unirii

Universitatea de Medicină şi Farmacie ‘Grigore T. Popa’ Iaşi sărbătoreşte, joi şi vineri, 138 de ani de la înfiinţare cu invitaţi speciali, conferinţe extraordinare şi lansări de carte.

‘Anul acesta, majoritatea manifestărilor vor sta sub semnul Centenarului Marii Uniri – a cărui proiecţie are loc prin intermediul unui program complex, coordonat de Primăria Iaşi. În plus, vom continua seria Conferinţelor Universităţii de Medicină şi Farmacie ‘Grigore T. Popa’ cu un sociolog de marcă – profesorul Vasile Dîncu, care va susţine o prelegere despre reprezentarea socială a medicului. Un alt eveniment important este lansarea unei noi serii a ‘Însemnărilor ieşene’, o revistă cu valoare de simbol pentru universitatea noastră’, a punctat prof. univ. dr. Viorel Scripcariu, rectorul UMF Iaşi, prin intermediul unui comunicat de presă.

Deschiderea oficială a Zilelor UMF va debuta joi, 7 decembrie, de la ora 10,00, în Aula ‘George Emil Palade’, cu o prezentare a proiectelor UMF Iaşi din cadrul Programului Centenar al Primăriei Municipiului Iaşi urmată de o conferinţă specială despre implicarea Iaşului în Primul Război Mondial susţinută de prof. univ. dr. Cătălin Turliuc, cercetător principal la Institutul de Istorie ‘A.D. Xenopol’ din Iaşi.

Programul Centenar al Primăriei municipiului Iaşi este un program cu 30 de direcţii tematice, 180 de evenimente şi acţiuni, 80 de proiecte, precum şi 9 proiecte de infrastructură urbană.

‘Uraganul devastator care a fost Primul război mondial a luat cu suflul său întreaga Facultate de Medicină a Universităţii Mihăilene, studenţi şi profesori laolaltă. Care a fost rolul medicilor în Marele Război? Eram puşi să culegem roadele tranşeelor. Să scoatem din trupurile sfâşiate de grenade şi obuze, din carnea amestecată cu ţărâna şi glodul şanţurilor, altă viaţă, bună pentru alte şanţuri. Am făcut să tacă în noi rostul unei vieţi întregi închinate grijii de a păzi pe alţii de boli şi am ajutat la cel mai crunt măcel al atâtor mii de vieţi tinere, din care numai noi ştim câte şi cum au ieşit. Am ajutat idealul naţional ca medici, ca ostaşi şi ca români’ – povesteşte dr. Mihai Ştefănescu-Galaţi, primul profesor de urologie de la Iaşi şi decan al Facultăţii de Medicină (între 1926-1929), în cartea ‘Amintiri din Marele Război’.

‘Despre astfel de istorii crunte trăite de medicii ieşeni, despre situaţia medicinei şi a spitalelor, misiunile încredinţate şi implicarea lumii medicale ieşene la realizarea idealului naţional, ne vom aduce aminte joi, 7 decembrie, în Aula ‘George Emil Palade’ – în prezenţa rectorului UMF Iaşi, prof. univ. dr. Viorel Scripcariu, a primarului Iaşului, Mihai Chirica şi a celorlalţi rectori ai universităţilor de stat din Iaşi. Rolul povestitorului îl va juca dr. Richard Constantinescu, de la disciplina de Istorie a Medicinei, care este şi editorul a două cărţi apărute la Editura ‘Grigore T. Popa’, semnate de Mihai Ştefănescu Galaţi – ‘Amintiri din Marele Război’ şi ‘Răniţi şi raniţe. Chirurgia Marelui Război’, se arată în comunicat.

Începând cu ora 12,00, la Muzeul de Istorie a Medicinei va fi omagiată memoria dr. Jean Clunet (1878-1917), membru important al Misiunii medicale franceze din România, la centenarul trecerii sale în eternitate, printr-o expoziţie documentară, în parteneriat cu Institutul Francez din Iaşi. De la ora 12.30 va avea loc vernisajul expoziţiei de pictură – ‘Culorile Marelui Război’, a tinerei artiste Alexandra-Cecilia Ruja.

Un subiect sensibil şi de actualitate – ‘Imaginea medicului în societatea contemporană. Reprezentări sociale şi provocări actuale’, este subiectul prelegerii extraordinare susţinute de sociologul Vasile Dîncu – invitat la ‘Conferinţele Universităţii de Medicină şi Farmacie Grigore T. Popa’. Conferinţa se va desfăşura vineri, 8 decembrie, de la ora 10.00, în Aula ‘George Emil Palade’ a UMF Iaşi şi este adresată tuturor persoanelor interesate.

Un punct aparte în programul dedicat Zilelor Universităţii îl reprezintă şi lansarea seriei noi a faimoasei reviste ‘Însemnări ieşene’, înfiinţată în urmă cu 81 de ani de către patronul spiritual al UMF Iaşi – Grigore T. Popa, alături de Mihail Sadoveanu şi de George Topîrceanu. Acest eveniment va avea loc vineri, 8 decembrie, de la ora 12,00, în Aula ‘George Emil Palade’ a UMF Iaşi.

Programul Zilelor UMF Iaşi din acest an se va încheia vineri, 8 decembrie, la ora 18,00, în Sala Mare a Teatrului Naţional Iaşi, cu un spectacol extraordinar susţinut de artiştii Operei Naţionale Iaşi, la care vor participa toate cadrele didactice ale Universităţii de Medicină şi Farmacie ‘Grigore T. Popa’ Iaşi. La finalul galei de operă va avea loc, ca în fiecare an, premierea profesorilor emeriţi şi onorifici ai UMF Iaşi.

Pe parcursul acestei săptămâni au mai fost programate şi alte manifestări reunite sub genericul ‘Zilele UMF. Zilele Educaţiei Medicale’, organizate de societăţile studenţeşti din cadrul Universităţii. Ca în fiecare an, nu putea lipsi un eveniment care a devenit deja o tradiţie, fiind vorba de ‘Balul iernii’, spectacol caritabil organizat de studenţii UMF – în folosul Casei de copii de la Bogdăneşti. Balul caritabil va avea loc joi, 7 decembrie, de la ora 18,00, în Aula Bibliotecii Universitare Iaşi.

 

(Agerpres/ FOTO jurnaluliesean.ro)

Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Logheaza-te pentru a adauga un comentariu

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Decembrie 2017 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30 31

Clipul zilei

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top