fbpx
 
Popriri pe salarii: la DAC, subalternii plătesc oalele sparte de Luminița Munteanu

Popriri pe salarii: la DAC, subalternii plătesc oalele sparte de Luminița Munteanu


Ţara lui Papură Vodă: un minister nu vrea să spună cum s-au cheltuit bani europeni la Iaşi. Aproape 70.000 de lei este pe cale să achite Direcţia de Asistenţă Comunitară sau angajaţi ai instituţiei din cauza unor greşeli. Un angajat a fost dat afară abuziv şi trebuie să i se plătească 30.000 de lei. Două plăţi, de 36.350 lei, efectuate în afara unui termen legal sunt imputate acum Direcţiei care a pierdut un proces în care contesta acest lucru.

 

Managementul Luminiţei prin care se văd la capăt pagube de zeci de mii de lei.

Henea: „M-au înjosit”

În urma câştigării unui proces, Andrei Henea, un fost angajat al Direcţiei de Asistenţă Comunitară (DAC) Iaşi, trebuie să primească aproximativ 30.000 de lei, în această sumă fiind incluse şi cheltuielile de judecată. Henea a solicitat în mod repetat Camerei de Conturi Iaşi ca banii să fie achitaţi de cei vinovaţi de demiterea sa ilegală.

„După ce Curtea de Apel a respins apelul şi a păstrat decizia Tribunalului, a obligat DAC să mă reangajeze în funcţia de şofer, deţinută anterior concedierii, conform contractului individual de muncă. De asemenea, a obligat Direcţia să-mi plătească o despăgubire egală cu drepturile salariale indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care aş fi beneficiat până la data reintegrării efective. Mi s-a părut normal ca această sumă să fie plătită din buzunar de Luminiţa Munteanu şi de celelalte persoane care m-au înjosit şi m-au concediat pe nedrept. Nu era normal ca banii să-i plătească din bugetul Direcţiei sau de la Primărie. Cine a greşit, să plătească“, a explicat Andrei Henea. Luminiţa Munteanu este directorul DAC.

 

Luminiţa Munteanu pare, într-o anumită privinţă, o precursoare „coaforică” a Vioricăi Dăncilă

 

Plângere la Camera de Conturi

În aceste condiţii, Andrei Henea a făcut mai multe sesizări la Camera de Conturi, care a efectuat un control la DAC. „Urmare acţiunii de control efectuate au fost constatate abateri şi nereguli în activitatea entităţii ce au fost consemnate în actele de control întocmite“, se arată în răspunsul primit de Henea de la Camera de Conturi Iaşi.

Surse din DAC Iaşi susţin că, deşi principala vinovată de situaţia creată a fost directoarea Luminiţa Munteanu, urmează să fie pusă poprire pe salariile a doi angajaţi, respectiv al directorului adjunct Daniel Ciobotaru şi al şefei Serviciu Resurse Umane, Ilona Nicolette Mihăescu. „Deciziile au fost semnate de cei doi, nu şi de Luminiţa Munteanu“, ar fi explicaţia pentru care şefa nu este trasă la răspundere.

La decizia Camerei de Conturi Iaşi, DAC Iaşi a făcut contestaţie, în prezent aceasta fiind în procedura de soluţionare.

„Deşi la DAC Iaşi există doi consilieri juridici, instituţia a angajat o casă de avocatură care să o reprezinte la Camera de Conturi. Sunt alţi bani cheltuiţi din bugetul instituţiei pe care Luminiţa Munteanu ar trebui să-i plătească“, adaugă Henea.

REPORTER DE IAŞI a încercat să prezinte şi punctul de vedere al celor trei angajaţi DAC, însă aceştia nu au putut fi contactaţi.

 

Forţat să-şi dea demisia

Andrei Henea susţine că problemele sale de la serviciu au început după ce „a îndrăznit“ să comenteze o decizie a Luminiţei Munteanu. „La sfârşitul lui 2013, am avut o discuţie cu doamna Munteanu, în care i-am explicat că nu mi se pare normal să completez într-un caiet A4 ceea ce scriam deja în foile de parcurs. S-a enervat şi mi-a spus să predau cheile de la maşină. M-a detaşat la punctul de lucru de la fostul Vitafef, ca muncitor necalificat. Acolo am stat în frig şi am făcut treabă de salahor vreo opt luni, timp în care eram mereu verificat”, spune Andrei Henea. Dat afară, Henea şi-a recâştigat postul în instanţă.

 

Citește și Salahor la DAC. Luminița Munteanu: persecuţie şi concediere abuzivă a unui şofer

 

Proiect european: alţi bani pierduţi

Recent, REPORTER DE IAŞI a dezvăluit că instituţia condusă de Luminiţa Munteanu a pierdut în primă instanţă un proces cu Administraţia pentru Fonduri Europene - Organismul Intermediar Regional Sud Est. Dacă decizia se va păstra şi în apel, DAC are de returnat suma de 36.350 lei pentru două plăţi făcute ilegal în cadrul unui proiect european. Banii au fost plătiţi în cadrul unui proiect european către un cabinetul individual de psihologie şi unul de avocatură. „Plăţile către cabinetul psihologic şi către cabinetul de avocatură au fost făcute după terminarea contractului“, susţine directorul OIR POSDRU Sud Est, Emilia Voicu.

REPORTER DE IAŞI a descoperit numele psihologului care a primit banii: Manuela Apostol. Contactată telefonic, ea a recunoscut că a luat acea sumă de la DAC Iaşi, dar a refuzat să ofere alte informaţii legate de serviciile prestate. „Nu vă pot da alte amănunte pentru că sunt într-o şedinţă şi nu pot vorbi...“, s-a limitat să spună Apostol. Ulterior, aceasta nu a mai răspuns la telefon.

 

„Mi s-a părut normal ca această sumă să fie plătită din buzunar de Luminiţa Munteanu şi de celelalte persoane care m-au înjosit şi m-au concediat pe nedrept. Nu era normal ca banii să-i plătească din bugetul Direcţiei sau de la Primărie. Cine a greşit, să plătească”, Andrei Henea

 

Ministerul Fondurilor Europene refuză să prezinte cum se cheltuie bani publici

Informaţiile legate de cheltuirea acestui proiect se opresc însă aici. Autoritatea de gestionarea a fondurilor europene care a supravegheat proiectul derulat de DAC „VAST – Vulnerabil, dar Activ Social ca Tine” (2015-2016) refuză să furnizeze REPORTERULUI DE IAŞI informații despre cum s-au cheltuit cei 6,36 milioane lei.

Pentru prezentarea exactă a modului în care s-au făcut achiziţiile de către firmele înfiinţate de DAC prin proiect, REPORTER DE IAŞI a solicitat aceste informaţii Organismului Intermediar Regional Sud Est. După o aşteptare ce a depăşit termenul legal, adică o lună şi jumătate, în care directorul Emilia Voicu ne-a spus că vom primi informaţiile solicitate, în final ni s-a comunicat că Ministerul Fondurilor Europene a solicitat ca detaliile cerute să nu fie făcute publice pentru a nu se încălca dispoziţiile articolului 6 „Confidenţialitate“ din contractul de finanţare.


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30