Duminica, 19 08 2018
Prima declamare a Cenaclului proVAloriK pentru elevi

Prima declamare a Cenaclului proVAloriK pentru elevi

Marți, 29 mai 2018, la Filiala „Ion Creangă” a Bibliotecii Județene „Gh. Asachi”, Liceul Tehnologic Special „Vasile Pavelcu” din Iași a organizat prima declamare a Cenaclului proVAlorik, eveniment inedit la care au participat elevi din învățământul gimnazial și liceal din școlile de masă, alături de elevi cu cerințe educaționale speciale.

Pe mica scenă a bibliotecii elevii au pus în joc Valorile, promovându-le în formate diferite și originale. Poezii, eseuri, dans și cântec românesc, pantomimă, picturi, desene și mulaje din lut, toate au scos în lumină creativitatea și talentul elevilor din învățământul de masa și din învățământul special. Momentele cenaclului au urmărit asigurarea egalității de șanse față de educația pentru valori, promovând și exersând în rândul școlilor partenere în proiectul județean ”Expresia valorilor umane prin VAK” (Vizual, Auditiv și Kinestezic) incluziunea elevilor cu CES.

 

Organizatorii cenaclului, prof. Daniela Răducănescu și prof. Theodor Sîrbulețu, de la Liceul Tehnologic Special ”Vasile Pavelcu” din Iași, au inclus în cele două ore de program momente de poezie, creație literară, pantomimă, teatru, cântec, joc și voie bună, oferite de elevii de la Școala Gimnazială ”Otilia Cazimir” din Iași, Școala Gimnazială Prisăcani din județul Iași, Liceul Tehnologic Agricol ”Mihail Kogălniceanu” din Miroslava, județul Iași, Liceul Tehnologic de Mecatronică și Automatizări Iași, Colegiul Tehnic ”Mihail Sturdza” Iași, Școala Gimnazială ”B. P. Hașdeu” Iași, Școala Profesională Specială ”Trinitas” din Tg. Frumos, județul Iași, Școala Gimnazială Nr.1 Comarna din județul Iași, Școala Gimnazială Specială Pașcani, Școala Gimnazială ”Constantin Teodorescu” Războieni, județul Iași. 

 

Membri ai Cenaclului proVAloriK au devenit și elevii Școlii Gimnaziale Răstolița din județul Mureș, elevii Liceului ”Atanasie Marienescu” din județul Arad, elevii Liceului Teoretic ”Nichita Stănescu” din București, elevii Colegiului Tehnic ”Ion Borcea” Buhuși din județul Bacău, precum și elevii Școlii Gimnaziale Nr.18 din Galați, care au participat indirect la eveniment, postând lucrările lor pe pagina de facebook a proiectului județean ”Expresia valorilor umane prin VAK”.

 

Cenaclul a încheiat calendarul de activități educative ale ediției a III-a a proiectului județean „Expresia Valorilor Umane prin VAK”. Partenerii care au sponsorizat și au susținut egalitatea de șanse în fața educației pentru valori, contribuind la asigurarea performanțelor în formarea atitudinii proactive a elevilor din învățământul normal și a celor cu nevoi educaționale speciale sunt instituții cu tradiție în promovarea valorilor sociale și culturale, recunoscute la nivel local și național: Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” din Iași,  Ateneul Tătărași din Iași, Asociația „Salvați Copiii” Iași, Cinema City.

 

Scopul proiectul educațional județean „Expresia Valorilor Umane prin VAK” a urmărit, pe parcursul anului școlar 2017-2018, conștientizarea și promovarea valorilor umane, pe fundalul universaliilor culturale, dezvoltând abilitățile perceptive, comunicative și creative ale elevilor, prin valorizarea memoriei subiective (reflexe, cuvinte, imagini – valorile personale), ca urmare a conștientizării memoriei obiective (a grupului/comunității – valorile comunității).

 

Părinții, cadrele didactice și elevii prezenți la eveniment au împărtășit Valoarea Sinelui, notând pe harta României Mari de pe posterul intitulat ”Sărbătorim Centenarul Marii Uniri promovând valorile umane în spiritul idealului național”, conceptul care le definește valoarea personală.

Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Leave a comment

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« August 2018 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31    

Clipul zilei

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top