fbpx
 
Instanţa: Directoarea de la Colegiul „Asachi” s-a aflat în conflict de interese

Instanţa: Directoarea de la Colegiul „Asachi” s-a aflat în conflict de interese


Scandal pe un proiect de 2 milioane de lei destinat să ofere cursuri de calificare pentru 490 de persoane. Curtea de Apel a respins acţiunea Colegiului Tehnic „Gh. Asachi” legat de nereguli în derularea unui proiect european. O echipă de control descoperise că directoarea Anda Tanasă îşi semnase propria angajare ca manager la acel proiect, ceea ce este ilegal.

Directoarea unui liceu din Iaşi riscă să înapoieze banii pe care i-a încasat în urmă cu câţiva ani, atunci când a coordonat derularea unui proiect finanţat din fonduri europene.

O sesizare-bombă, confirmată parţial

Ulterior, Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi”, titularul proiectului care a avut loc între 2011 şi 2013 a depus la Curtea de Apel Iaşi o acţiune în care contesta rezultatele din 2017 ale unui control făcut în urma unei „sesizări de suspiciuni (...) dacă au fost acordate salarii sau prime rudelor celor din conducerea şcolii sau a Inspectoratului Şcolar Iaşi”. Controlul a fost realizat de către Centrul Naţional de Dezvoltare a Învăţământului Profesional şi Tehnic – Organism Intermedia POSDRU, cel care a fost pârât în dosar.

Inspectorii au descoperit că managerul proiectului, profesor Anda Tanasă, era şi directorul instituţiei de învăţământ preuniversitar ce primise banii. „(...) ca urmare a încheierii contractului individual de prestării servicii pentru activitatea de manager în cadrul proiectului (...) în dublă calitate de angajator şi angajat”, Tanasă a urmărit „obţinerea unui avantaj financiar personal contrar obligaţiei instituite, de asigurarea a unei atitudini obiective şi imparţiale”, a fost concluzia controlului.    

 

Anda Tanasă a contestat şi o decizie a Agenţiei de Integritate în cazul său. În primă instanţă, a pierdut şi acel proces

Nu trebuia să semneze un act

Inspectorii au apelat şi la consultarea Agenţiei Naţionale de Integritate, care a confirmat abaterea, ba au descoperit că şi fiica directoarei a fost angajată în proiect. Cu toate acestea, la instanţă, Colegiul „Asachi” a susţinut, prin avocat, că Tanasă a fost desemnată manager de către Consiliul de Administraţie al şcolii şi că „structura de control nu a respectat obligaţia de a indica care este izvorul neregulii care a generat suspiciunea”.

„(...) nu au caracter eligibil cheltuielile reprezentând salariile şi contribuţiile de asigurări sociale aferente muncii prestate de d-na Tanasă Anda în calitate de manager de proiect”
Fragment din decizia Curţii de Apel

Judecătorii au respins acţiunea, afirmând că directorului unităţii şcolare nu-i era interzisă participarea sa în calitatea de manager de proiect, însă acesta avea obligaţia legală de a se abţine de la încheierea actului adiţional în calitatea sa de director şi reprezentant al unităţii şcolare, întrucât privea desemnarea sa ca manager. Colegiul a depus apel, procesul ajungând la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: