„A venit vremea să ne luăm universitatea înapoi!” Un nou protest la „Cuza”: studenții ies miercuri în stradă pentru a cere demisia rectorului Tudorel Toader

„A venit vremea să ne luăm universitatea înapoi!” Un nou protest la „Cuza”: studenții ies miercuri în stradă pentru a cere demisia rectorului Tudorel Toader

Liga Studenţilor din Iaşi anunţă iniţierea unor proteste faţă de rectorul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi, Tudorel Toader, motivând că rămânerea acestuia în funcţie aduce grave prejudicii de imagine comunităţii academice ieşene.

Potrivit unui comunicat de presă al Ligii Studenţilor ieşeni, primul protest va fi organizat miercuri la prânz, în fata universităţii din Iaşi.

„Tudorel Toader trebuie să îşi dea urgent demisia din funcţia de rector al universităţii, având în vedere prejudiciile imense de imagine aduse de acesta comunităţii academice. Comunitatea academică este privită drept complice moral al lui Toader, atât timp cât va tăcea. Mulţi elevi şi părinţi sunt determinaţi să nu mai aleagă cea mai veche universitate din ţară, atât timp cât Toader va rămâne rector.

Este imperios să îi cerem cu toţii demisia pentru că în fiecare zi în care el rămâne în scaunul de rector se surpă tot mai adânc edificiul moral şi imaginea publică a universităţii ieşene", susţine Liga Studenţilor din Iaşi.

Studenţii fac apel la ieşenii care au votat „Da" la referendum să se alăture acestui demers.

„Prin tăcere, comunitatea academică nu ajunge decât să se închine în fata corupţiei morale şi minciunii. Demisia sa este mai mult decât necesară, fiind o continuare firească a dispariţiei de pe scenă publică a lui Călin Popescu Tăriceanu (prieten intim cu Toader) şi a lui Liviu Dragnea, condamnat definitiv la trei ani şi jumătate de închisoare pentru instigare la abuz în serviciu, două personaje toxice care l-au propulsat în politică pe Tudorel Toader şi pe care acesta le-a apărat în mod public, tulburând pentru membrii cu probleme penale ai partidelor PSD-ALDE stabilitatea sistemului de justiţie şi bunul mers al societăţii, din obligaţie personală. A venit vremea să ne luăm universitatea înapoi", se arată în comunicatul Ligii Studenţilor ieşeni, conform ziare.com.


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Iunie 2019 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
          1 2
3 4 5 6 7 8 9
10 11 12 13 14 15 16
17 18 19 20 21 22 23
24 25 26 27 28 29 30

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top