„Doliu pentru Educație”: Consiliul Naţional al Elevilor îndeamnă toţi elevii să PROTESTEZE cu ocazia începerii cursurilor

„Doliu pentru Educație”: Consiliul Naţional al Elevilor îndeamnă toţi elevii să PROTESTEZE cu ocazia începerii cursurilor

Consiliul Naţional al Elevilor îndeamnă, duminică, toţi elevii din România să protesteze cu ocazia începerii cursurilor din anul şcolar 2019-2020, nemulţumiţi fiind de ordinul de ministru prin care elevii cu medii sub 5 la Evaluare sunt obligaţi să meargă la şcoli profesionale.

„Astfel, în data de 9 septembrie, în timpul desfăşurării festivităţii de deschidere a anului şcolar în fiecare şcoală, îi încurajăm pe cei ale căror interese le reprezentăm să se alăture protestului intitulat „Doliu pentru educaţie”. Dorim să tragem un semnal de alarmă cu privire la practicile desuete din sistemul de învăţământ românesc, care valorifică interesele personale ale politicienilor în detrimentul nevoilor reale ale elevilor din România", transmite Consiliul Naţional al Elevilor, într-un comunicat de presă remis duminică Mediafax.

Reprezentanţii Consiliului Naţional al Elevilor precizează că ordinul de ministru care trimite elevii ce vor avea media mai mică de 5 la Evaluarea Naţională direct în şcolile profesionale, „contribuind în acest mod la consolidarea percepţiei conform căreia învăţământul profesional reprezintă „groapa de gunoi” a sistemului", este motivul principal de protest în curtea şcolii.

„Elevi, părinţi, profesori – voi sunteţi comunitatea şcolară. De la noi ar trebui să vină schimbarea, noi trebuie să ne ridicăm împotriva măsurilor populiste, nefundamentate, izvorâte din interese şi orgolii personale şi să apărăm educaţia. Alăturaţi-vă protestului „Doliu pentru educaţie”, iar luni, când păşiţi pe poarta şcolii, faceţi-o cu o banderolă neagră pe braţ. Este felul nostru de a spune: aşa nu se mai poate.”, a transmis Antonia Pup, preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor.

Un număr de 2.824.594 de elevi şi copii de grădiniţă încep, luni, cursurile anului şcolar 2019 - 2020, potrivit Ministerului Educaţiei Naţionale (MEN).

Cursurile vor fi predate în acest an şcolar de un număr total de 215.289 de cadre didactice, în 6.293 de unităţi de învăţământ cu personalitate juridică şi 11.171 structuri arondate, potrivit Ministerului Educaţiei Naţionale.

Durata noului an şcolar este 35 săptămâni de cursuri, structurate în două semestre, respectiv semestrul I, între 9 septembrie 2019 - 20 decembrie 2019, şi semestrul al II-lea, între 13 ianuarie 2020 - 12 iunie 2020, urmând ca pe 29 mai 2020 să aibă loc încheierea cursurilor pentru clasa a XII-a zi, a XIII-a seral şi frecvenţă redusă, iar pe 5 iunie 2020, încheierea cursurilor pentru clasa a VIII-a.

Vacanţele elevilor din toate ciclurile de învăţământ sunt programate astfel:

- vacanţa de iarnă (21 decembrie 2019 - 12 ianuarie 2020)

- vacanţa de primăvară (4 aprilie - 21 aprilie 2020)

- vacanţa de vară (13 iunie - data din septembrie 2020 la care vor începe cursurile anului şcolar 2020 - 2021).

Suplimentar, clasele din învăţământul primar şi grupele din învăţământul preşcolar beneficiază de vacanţă în săptămâna 26 octombrie - 3 noiembrie 2019.

 

Sursa: Mediafax


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Noiembrie 2019 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30  

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top