fbpx
 
Items filtered by date: Luni, 06 August 2018

Zece mari companii se implică într-o campanie de notorietate pentru Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI). Inițiativa face parte din programul „Iași – orașul viitorului tău”, inițiat de compania IULIUS, care își propune promovarea orașului la nivel regional ca centru educațional și al performanței.

Publicat in Companii
De multe ori, lipsa de educaţie şi pasivitatea autorităţilor permit ca în mediul rural să se formeze adevărate grupări de crimă organizată, sătenii fiind îngroziţi de violenţa acestora. Mai mulţi tineri din Mogoşeşti fură, distrug, bat şi ameninţă lumea fără să poată fi opriţi. Mulţi dintre ei au stat la puşcărie, dar au fost eliberaţi condiţionat şi au luat-o de la capăt. În acest caz, Poliţia din comună eşuează în încercarea de a preveni/stopa infracţiunile şi a asigura liniştea cetăţenilor. În timp ce portalul instanţelor duduie de dosarele penale ale agresorilor, şeful de post se rezumă să declare că „actele de violenţă au venit pe fondul consumului de alcool”. În acest timp, unul dintre liderii bandelor, eliberat condiţionat în octombrie 2017, a comis o nouă infracţiune zilele trecute, dar în cazul său nu s-a propus arestarea preventivă.  

O familie din comuna Mogoşeşti se plânge de faptul că membrii ei sunt nevoiţi de ani de zile să trăiască mai rău ca în Vestul Sălbatic. Cei din familia Cîrlig acuză că sunt pur şi simplu vânaţi de alte două familii din sat. Numărul violenţelor la careu a fost supuşi este de ordinul zecilor, iar în ciuda plângerilor nenumărate depuse la Poliţia din comună, şeful de post Marius Jitaru nu face nimic pentru a stopa violenţele.

Publicat in Anchete

Publicat in Slideshow HOMEPAGE