fbpx
 
Operatorul de turism Sindi Tour a intrat pe piața călătoriilor cu avionul, având posibilitatea de a vinde orice destinație cu plecare de pe aeroporturile din Iași și București. În plus, spun reprezentanții agenției, ieșenii pot cumpăra, prin intermediul agenției, orice destinație din lume.

 

„Putem vinde bilete de avion, cu plecare din Iași, către orașe din România - București, Cluj Napoca, Timișoara. Putem vinde bilete cu plecare din Iași către Roma, Bologna, Torino, Milano, Venezia, Catania, Larnaca, Koln, Munchen, Barcelona, Londra, Bruxelles, Paris sau Tel Aviv. De asemenea, putem vinde bilete de avion către orice altă destinație cu plecare din București”, a explicat Simona Tansa, directorul agenției Sindi Tour.

 


Noii parlamentari vor depune jurământul, cel mai probabil, lunea viitoare, pe 19 decembrie, ziua în care expiră mandatul actualilor senatori şi deputaţi, iar consultările preşedintelui cu partidele în vederea desemnării viitorului prim-ministru ar putea avea loc mai devreme, dacă vor fi anunţate rezultatele finale ale scrutinului din 11 decembrie, potrivit News.ro.

Un tânăr din satul Heciul Vechi, raionul Sângerei, are în curtea casei sale cel mai original brad, scrie știrilocale.md. Acesta a postat pe o rețea de socializare un filmuleț cum împodobește bradul de sărbători.


În acest final de săptămână, ansamblul Palas Iaşi va da startul evenimentelor deosebite organizate cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Sâmbătă, ieşenii şi nu numai sunt invitaţi să admire Palatul Culturii într-un veritabil regal de lumină, culoare şi sunet, iar duminică va avea loc aprinderea luminilor de Crăciun.

 


Pagina 8 din 8

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31