Luni, 17 12 2018
Inițiativa „Moldova se dezvoltă“, lansată astăzi, nu poate fi decât salutată, ca un demers al autorităților locale de a ieși din impasul generat de cea mai neprofesionistă și ticăloasă guvernare din istoria noastră post-decembristă, cea PSD-ALDE. Nu pot să nu remarc faptul că majoritatea covârșitoare a primarilor care au lansat și „Alianța Vestului“ și „Moldova se dezvoltă“ sunt liberali, buni administratori ai comunităților pe care le conduc. Unii dintre acești primari sunt un model de urmat în privința proiectelor deja implementate cu fonduri europene și de felicitat pentru viziunea edilitară.
Foștii colegi din USL Iași se ceartă de la autorizațiile pentru un garaj: cazul este la instanțe. În luna octombrie, primarul Mihai Chirica a semnat o dispoziție de demolare a unui garaj deținut de fostul președinte al Consiliului Județean, Cristian Adomniței. Acesta a cerut judecătorilor să suspende executarea dispoziției și a avut câștig de cauză. 

Fostul lider al PNL Iaşi și președinte al Consiliului Județean, Cristian Adomniţei, a câştigat un proces intentat municipalităţii şi primarului Mihai Chirica. Disputa a pornit de la un garaj situat în apropierea unui bloc din CUG unde a avut Adomniței, până recent, un apartament. Acel garaj a fost obiectul unui alt scandal public în urmă cu patru ani, Adomniței plângându-se atunci într-o conferință de presă de situație.

O combinație dubioasă: consultant și beneficiar al unor licitații de la instituțiile celui sfătuit. Contractul în valoare de 130.000 de lei prevede realizarea unei campanii legate de colectarea selectivă a deșeurilor. Firma lui Iulian Micu este favorită în toate contractele de promovare ale Primăriei sau instituțiilor și firmelor subordonate acesteia. Micu va împărți banii după bunul plac, către publicațiile prietene. În trecut, bugetul de promovare al Salubris a fost de doar câteva mii de lei: „Atunci nu eram eu director, nu pot da detalii”, spune Cătălin Neculau.

Iulian Micu, consilierul primarului Mihai Chirica, s-a cocoțat pe muntele de bani pentru promovare de la Primărie sau de la firmele Consiliului Local. Ultimul tun l-a dat cu un contract de 130.000 de lei pentru o campanie a Salubris de promovare a colectării selective. Contractul prevede o campanie de „1-3 luni”. Angajați din societatea Consiliului Local spun că din start trebuia să câștige Strategis Team SRL deținută de Micu. Este aceeași firmă abonată la promovarea pentru FIE, iar fostul jurnalist mai deține o firmă care a semnat ani la rând contracte cu Primăria, inclusiv pentru imaginea pe Facebook a actualului primar.

„Diplomația” primarului: la disperarea unei mame a răspuns trimițându-i pe cap Protecția Copilului. Fără casă, o femeie și copiii ei trăiesc, de pe-o zi pe alta, într-un garaj din Nicolina pus la dispoziție de un ieșean milos. „La școală, colegii nu știu unde stăm. Niciun coleg nu vorbește cu mine, nu mă bagă în seamă”, povestește unul dintre copii. Au ajuns aici după un șir de ghinioane și o soartă crudă, inclusiv un soț violent și pușcăriaș.

Cinci suflete stau într-un garaj, la parterul unui bloc. Alexandra Rozmalin și cei patru copii ai săi locuiesc, se spală și își fac nevoile în aproape 20 de metri pătrați. Povestea femeiii pare desprinsă dintr-un film: a fost dată afară din casa unde locuia, imobilul urmând a fi demolat. Soțul, care o bătea, a fost arestat pentru tâlhărie. A divorțat anul acesta. Unui ieșean i s-a făcut milă de ea și a lăsat-o să locuiască în garajul pe care îl deține la parterul blocului. A fost în audiență la primarul Mihai Chirica, însă acesta i-a spus că nu-i poate da o locuință socială.

Mihai Chirica a lansat iar consultarea publică pentru bugetul pe anul următor. Iar spectacol, urne prin oraş, întâlniri la Primărie, filmări, hârtie consumată, bannere, luni de zile de propagandă obositoare, totul pentru o iluzie a bunelor practici.

Soclul de la statuia lui Ferdinand I costă 1 milion de lei, cât o vilă de 400 mp. Deși mizele Primăriei pentru a marca 100 de ani de la Unire nu erau mari, tot nu au fost îndeplinite în întregime. Statuia de 370.000 de lei cu soclu de 830.000 de lei nu e gata. Renovarea Casei Berthelot s-a împiedicat de niște chiriași. Singura „reușită” este catargul cu preț exorbitant din Podu Roș.

Trei au fost obiectivele importante din programul Centenar al Primăriei: un catarg în Podu Roș, realizarea statuii lui Ferdinand și refacerea Casei Berthelot. Steagul a fost montat, cu costuri mărite, statuia lui Ferdinand zace pe pietonal lângă bradul de Crăciun, soclul nefiind gata, iar la Casa Berthelot chiriașii nu au fost evacuați, deci nici vorbă de reabilitare. În celălalt capăt de țară, la Oradea, primarul Ilie Bolojan a inaugurat de Centenar un pod peste Criș, făcut în 8 luni cu 3,3 milioane de euro, din care 2,6 milioane euro au fost fonduri europene nerambursabile.

Pagina 1 din 54

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Decembrie 2018 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
          1 2
3 4 5 6 7 8 9
10 11 12 13 14 15 16
17 18 19 20 21 22 23
24 25 26 27 28 29 30
31            

Clipul zilei

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top