fbpx
 
Liberalul și-a oficiat căsătoria în cupola de la mansardă, Starea Civilă punându-i la dispoziție registrul oficial în care a semnat

Mirele este fost vicepreședinte la PNL Iași, Cătălin Nicoară devenind funcționar public la Consiliul Județean tot printr-un concurs intern, cu un singur candidat

În Palatul Braunstein se pot organiza doar evenimente culturale, dar liberalii care conduc orașul consideră că în clădirile publice sunt la ei acasă

După 48 de ore de ezitări, șefa de la Braunstein a spus că Nicoară a plătit 100 de lei ca să facă niște fotografii, negând evidența

În toamnă, PNL a organizat tot în atriumul din Palatul Braunstein alegerile din Organizația Studențească, eveniment intern al unui partid politic, ceea ce contravine Regulamentului de funcționare a acestei clădiri și destinației exclusiv culturale

Liberalii n-au prezentat dovada că au plătit închirierea sălii

Întrebarea este: orice ieșean poate avea mâine acces în Palatul Braunstein pentru a-și oficia căsătoria?

Candidata care a luat 76 p la scris a fost depășită la oral de concurenta care luase doar 51 p

La interviu s-au discutat aceleași teme ca la scris, astfel că diferența de punctare nu putea fi explicată: 96 p contra a doar 70 de puncte

Mioara Lupu a dat în judecată Muzeul Municipal, contestând rezultatele. Cere vizionarea interviurilor înregistrate audio-video

Spațiul vechii Galerii Grumăzescu e sinistru deși e o carte de vizită a Iașului pe cea mai circulată stradă din Centru

Până în martie, în vitrină au stat brazi împodobiți și zeci de păpuși murdare, culese de la Vechituri

Expozițiile gândite de șefa Muzeului Municipal sunt de nivelul unui atelier mecanic dintr-un Agromec. Stratul de kitsch este gros de-un deget

Numărul de vizitatori plătitori de bilete este ținut la secret: „Nu asta contează”, spune directoarea Ichim. Contează gaura neagră la buget

Salariile la Muzeul Municipal sunt mici, personalul e slab pregătit, ideile manageriale te fac să plângi după banii pierduți

La Iași se pun colaci și sarmale pe masă într-un „act cultural” privind tradițiile, în timp ce la Oradea au opt expozitii temporare din octombrie până în prezent. Ambele muzee sunt renovate în același timp, din fonduri europene, dar la Iași e impropriu numit astfel: se dau salarii, e multă fanfaronadă, dar nu e nici măcar Cămin Cultural. Mihai Chirica se dă de ceasul morții cu Iași, Oraș Regal, Capitală Istorică, dar nimic din muzeu nu reînvie rolul orașului în Primul Război Mondial. Orădenii își cinstesc eroul local, generalul Moșoiu, printr-o expoziție permanentă care îți taie respirația. Sectorul dedicat frontului e la nivel de mare muzeu european. La Iași, Chirica și directoarea Ichim se laudă singuri, dar pereții sunt goi și e o diferență enormă între vorbele goale și situația reală. Culmea penibilului a fost atinsă săptămâna trecută, când Aurica Ichim a pozat cu lotul lui Poli Iași, în trening, un fel de lansare la muzeu a echipei figurilor de ceară.

În ultimele două luni, la Muzeul Municipal „Regina Maria” din Iași au avut loc două lansări de carte, un eveniment de tradiții și obiceiuri (în care s-au pus colaci pe masă) și un colocviu.

Scandalul cu Casa Studenţilor e un fake-news. E un subiect umflat artificial de Harabagiu, Chirica şi Iacoban, care se văd lăsaţi fără jucăria de la Fundaţie.

Adrian Năstase, fost lider PSD și premier al României, condamnat la închisoare pentru luare de mită și șantaj, nu a putut conferenția la Muzeul Municipal iași pentru că, spune el, primarul Mihai Chirica a interizs organizarea în această locație a evenimentului „Rolul elitelor în construcţia României moderne“ din cadrul „Conferinţelor Fundaţiei Europene Titulescu“, la care participa. Manifestarea fost mutată astfel, la Cercul Militar.

Pagina 1 din 2

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30