fbpx
 
Un bărbat de 40 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile după ce a fost prins pe autostrada A1 că avea în portbagajul maşinii patru arme, dintre care una letală, despre suspect existând informaţii că şi-ar fi ameninţat cu moartea fosta soţie şi pe mama acesteia, a informat luni Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Hunedoara.

O fată de doar 15 ani a fost bătută pe stradă de către fostul său iubit, cu doi ani mai mare. Fata se îndrepta către școală când a fost atacată de către fostul său prieten. În imaginile surprinse pe camerele de supraveghere se observă cum tânărul o lovește pe fată cu bestialitate. Iar băiatul nu este la prima agresiune. Acesta l-a lovit și pe tatăl fetei bătute.

Pompierii și polițiștii din Caraș-Severin au fost solicitați, joi dimineață, să intervină în cazul unei femei care amenința că se aruncă în gol de la etajul 4. La fața locului a ajuns și un negociator, însă la un moment dat, femeia a alunecat și a căzut. Femeia primește acum îngrijiri medicale, scrie Libertatea.

Poliţiştii dâmboviţeni, sub supravegherea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgovişte, efectuează, miercuri dimineaţă, cinci percheziţii domiciliare în municipiul Târgovişte, informează IPJ Dâmboviţa.

Hackerii pro-ruşi de la Killnet cer eliberarea tânărului român reţinut în Marea Britanie şi acuzat că i-a ajutat. Ei ameninţă că dacă nu e eliberat în 48 de ore, vor distruge România, Marea Britanie şi Moldova, potrivit News.

Un bărbat din judeţul Vâlcea a fost reţinut de către poliţişti după ce a ameninţat cu o drujbă o femeie care lucrează la un bar şi care a refuzat să îi vândă alcool pe motiv că era foarte beat, informează News.ro.

Poliţiştii din cadrul Secţiei nr. 2 Poliţie Iași efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunii de încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecţie, amenințare și violare de domiciliu.

Peste o sută de poliţişti vasluieni, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, efectuează, sâmbătă, 15 percheziţii domiciliare, la adrese din municipiul Bârlad şi oraşul Murgeni.

Dașa, o adolescentă de 16 ani din regiunea ucraineană Herson, a avut parte de un veritabil coșmar, după ce soldații ruși au ocupat satul ei natal.

Dmitri Medvedev, vicepreşedintele Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse şi unul dintre cei mai apropiaţi aliaţi ai preşedintelui rus Vladimir Putin, a avertizat Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) că, dacă Suedia şi Finlanda vor adera la organizaţia militară, Rusia va trebui să-şi consolideze apărarea în regiune, inclusiv prin desfăşurarea de arme nucleare în regiunea baltică, informează joi Reuters, conform Agerpres.

Pagina 9 din 26

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31