fbpx
 
Vaccinarea anti-Covid a personalului din învăţământ începe miercuri, la Bucureşti şi în 23 de judeţe. În zilele următoare, se vor deschide centre de imunizare și în celelalte judeţe.

Școlile s-ar putea redeschide în siguranță în luna aprilie, dacă persoanele din categoriile vulnerabile și cadrele didactice aleg să se vaccineze, a declarat medicul Valeriu Gheorghiţă.

Potrivit unui proiect de ordin de ministru pus în dezbatere de Ministerul Sănătății, atribuțiile cadrelor didactice, ale directorilor de școli și grădinițe, personalului didactic auxiliar și nedidactic în acordarea asistenței medicale pentru elevi se modifică sau se completează.

Cadrele didactice și personalul auxiliar din învățământ vor primi stimulente financiare pe toată perioada stării de alertă și de urgență pentru implicarea și expunerea în față riscului răspândirii coronavirusului COVID-19, potrivit unui proiect aprobat de Senat.

Cadrele didactice trebuie să se adapteze astfel încât să poată să predea şi pentru copiii din clasă şi pentru cei care urmăresc lecţiile online, a declarat miercuri prim-ministrul Ludovic Orban.

Proba scrisă din cadrul examenului național de definitivare în învățământ, sesiunea 2020, se va desfășura miercuri, 22 iulie, începând cu ora 10:00, în două de centre de examen, la nivelul județului Iași.

În urma promulgării de către președintele României, Klaus Iohannis, a Legii pentru aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 58/2020 privind luarea unor măsuri pentru buna funcționare a sistemului de învățământ, a fost aprobat prin ordin de ministru și transmis spre publicare în Monitorul Oficial, Calendarul mobilității personalului didactic din învățământul preuniversitar în anul școlar 2020-2021.

Succesul aparține doar celor care transformă o situație grea într-o oportunitate,  care-i ajută să meargă mai repede pe calea cea bună! Nimeni nu și-a dorit ca lumea să se oprească din cauza unui virus. Toți privim cu îngrijorare la faptul că zilnic crește numărul persoanelor infectate și primim cu tristețe veștile despre cei care pierd lupta cu coronavirusul. Dar, această situație tragică ne-a dat o lecție: putem face mai mult decât credeam că suntem capabili.

Senatorul PSD Şerban Nicolae a avut, marţi, o nouă ieșire în stilul său, strigând la senatorii de la alte partide să nu-l mai întrerupă. „Fără paraziți! DNA să vină să vă ia!”, a fost mesajul său pentru parlamentarii de la USR care au cerut ca acesta să fie pus la punct de președintele comisiei în care se discuta un proiect de lege prin care cadrele didactice urmau să primească statutul de autoritate publică.

Un număr de 2.824.594 de elevi şi copii de grădiniţă încep luni cursurile anului şcolar 2019 - 2020.

Pagina 3 din 4

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31