fbpx
 
În plan urbanistic, Iaşul a devenit în ultimii ani un sat fără câini: aceştia au fost îmblânziţi de către dezvoltatorii imobiliari cu şpagă, iar „baciul” Mihai Chirica dormea în toiag . Noi dezvăluiri în cazul fostului inspector Spînu de la Serviciul de Urbanism al Poliţiei Locale, cel care locuia în apartamentul unui dezvoltator imobiliar, conducea Mercedesul altuia şi se distra în excursii cu toţi laolaltă. Într-un gest fără precedent, zilele trecute, Poliţia Locală a cerut judecătorilor să anuleze două recepţii făcute de Spînu la clădiri din Iaşi. Șefii spun acum că nu știau de aceste acte, ca și cum Spînu recepționa clădirile de capul lui. Blocurile aveau etaje în plus față de cele din autorizații. Trezindu-se din morți, șefii Primăriei îl acuză acum pe fostul angajat de abuz în serviciu, ca și cum n-ar ști că Dragnea oricum a dezincriminat infracțiunea. Întrebare pentru primarul Mihai Chirica: bagă mâna în foc pentru cele 145 de procese verbale semnate de Andrei Spînu între 2016 și 2018?

Haos: prea puţin spus. Sistemul de control al construirii de clădiri din municipiul Iaşi, în ultimii ani, reprezintă o adevărată bătaie de joc la adresa ieşenilor cinstiţi, totul fiind girat de conducerea Primăriei Municipiului Iaşi. Poliţia Locală solicită Tribunalului să-i anuleze propriile acte de recepţie a unor clădiri, povestind în faţa judecătorilor că unul dintre angajaţii săi mergea hăisa prin Iaşi şi recepţiona imobile care nu respectau indicatorii din autorizaţiile de construcţie. Este uşor de presupus că între dezvoltatorii ce voiau să fenteze legea şi cel puţin unul dintre angajaţii structurii care avea ca atribuţie controlul urbanistic exista o complicitate de tip mafiot: „Autorizaţia îmi impune nişte limite, dar eu vreau profit mai mare şi ridic etaje în plus, Spînu urmând să mă rezolve”.