Joi, 19 01 2017
Joi şi vineri, vor fi suspendate cursurile la şcolile şi grădiniţele din mediul rural din judeţul Iaşi, ca urmare a condiţiilor meteo nefavorabile, a decis Consiliul de Administrație al Inspectoratului Școlar Județean.

 

Conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi a decis, în această dimineață, ca doar elevii din orașele din județ să revină la cursuri de miercuri, 11 ianuarie.  Măsura este valabilă pentru toate unitățile de învățământ preuniversitar din Iași, Pașcani, Târgu Frumos și Hârlău .

 

Chiar în Ajunul Crăciunului, elevii din România intră în vacanța de iarnă. Distracția se va încheia însă pe 8 ianuarie, când începe școala.

 

Noul ministru francez de Interne, Bruno Le Roux, a trecut în CV studii pe care nu le-a făcut, informează News.ro, care citează publicația Marianne.

 

Ploile abundente au provocat inundații în mai multe județe din țară și au blocat circulația pe artere importante. Cursurile de la mai multe școli au fost suspendate. La Galați s-a cerut intervenția armatei.

 

În judeţul Galaţi, peste 500 de oameni din patru localități au fost evacuaţi din calea apelor.

 

Autoritățile din Galați au cerut intervenția armatei la Pechea. Mai multe localități sunt izolate din cauza ploilor abundente. În județ este cod roșu de indundații, valabil până în această seară la ora 21.00.

 

Peste 200 de oameni aflaţi în cele peste o sută de case inundate din comuna gălăţeană Pechea au evacuaţi, a declarat miercuri, primarul localităţii, Mihăiţă Măncilă. Evacuarea sinistraţilor s-a făcut cu ajutorul tractoarelor grele, a volelor, dar şi a unei bărci, toate aflate pe teritoriul comunei în posesia unor firme sau persoane particulare şi în condiţiile în care DJ 251 care trece prin mijlocul localităţii este impracticabil în urma revărsării râului Suhu.

 

Persoanele sinistrate care nu se vor duce la rude, vor fi cazate în sala de sport a localităţii.

 

(Sursa: digi24.ro)

Elevii şi profesorii nu fac cursuri miercuri, 5 octombrie, de Ziua Mondială a Educaţiei. Măsura a fost luată printr-un ordin al ministrului Educaţiei, prin care a fost stabilită structura anului şcolar 2016-2017. Ordinul mai arată că fiecare unitate poate decide cum va marca această zi.

 

UNESCO a stabilit pe 5 octombrie Ziua Internaţională a Educaţiei sau Ziua Internaţională a Profesorului. În România, într-un ordin de ministru al Educaţiei Naţionale şi Cercetării, în care a fost stabilită structura anului şcolar 2016-2017, este prevăzut că miercuri cursurile conform programului obişnuit vor fi suspendate.

 

În fiecare judeţ, sindicatele din educaţie şi inspectoratele şcolare vor stabili modul în care va fi marcată această sărbătoare în unităţile de învăţământ.

 

„Fiecare federaţie sindicală, în înţelegere cu inspectoratul şcolar, stabileşte un program specific. Dar dacă vă uitaţi în structura anului şcolar 2016-2017, veţi vedea că şi pe 1 iunie şi de Ziua Educaţiei sunt activităţi în care nu se fac cursuri”, a declarat Marian Banu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, potrivit News.ro.

 

Conform structurii acestui an şcolar, „unităţile de învăţământ şi inspectoratele şcolare judeţene vor marca prin manifestări specifice, conform planificărilor existente la nivelul fiecărei şcoli, zilele de  5 octombrie (Ziua internaţională a educaţiei), 5 iunie (Ziua învăţătorului) şi 1 iunie (Ziua copilului)”.

 

(Sursa: digi24.ro)

Premieră în România. Studenții UMF Iași au încheiat astîzi, un parteneriat privind deschiderea unor linii de creditare pentru finanțarea studiilor. Studenții pot returna banii după 72  de luni, adică în momentul în care vor fi angajați.

 

Directorul general al UMF „Gr.T. Popa”, Daniela Druguș, a declarat că în urma accesării unui astfel de credit studentului i se acordă o perioadă de graţie în rambursarea pe toată durata anilor de studii, indiferent dacă durata lor este de 4, 5 sau 6 ani. Plata efectivă începe în momentul în care studentul îşi finalizează studiile şi devine medic rezident, moment în care beneficiază de venituri proprii.

 

 

Linia de finanţare a studenţilor de licenţă intitulată ‘Student la UMF Iaşi’ este dezvoltată în parteneriat cu BRD Groupe Societe Generale.

 

În ultimii ani în medie 30 de studenţi au renunţat la studii din cauza imposibilităţii de a-şi plăti taxele.

 

(Sursa: Iași TV Life)

Joi, 22 septembrie 2016,la sediul Penitenciarului Iaşi, s-au finalizat cursurile de calificare în meseria de ajutor mecanic auto, organizate de către Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă Iaşi.

 

Cursul s-a derulat pe o perioadă de 3 luni,  iar programa de curs a fost susţinută de  lectori de specialitate şi a cuprins un modul de pregătire teoretică şi unul de instruire practică pentru asigurarea unui nivel ridicat de competenţe, în scopul dezvoltării profesionale a celor 20 deţinuţi din regim deschis care au participat la curs.

 

După absolvire, persoanele private de libertate participante vor primi diplome de calificare în meseria de ajutor mecanic auto, acreditate de Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi persoanelor vârstnice şi de Autoritatea Naţională pentru Calificări.

    

Scopul acestor cursuri este de a dezvolta şi încuraja comportamentul prosocial al deţinuţilor, creşterea şanselor de reintegrare socială după ispăşirea pedepsei, precum şi creşterea capacităţii acestora de a-şi câştiga existenţa după liberare, contribuind astfel la reducerea recidivei.

Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași, prin Compartimentul American Corner, organizează o nouă serie de cursuri gratuite de limba engleză adresate seniorilor. Pensionarii vor avea ocazia să înveţe cuvinte uzuale, să îşi îmbogăţească vocabularul necesar unei conversaţii şi să aprofundeze cunoştinţele de limbă engleză, sub îndrumarea profesorilor voluntari. Cursurile se desfășoară în cadrul programului Volunteers Shine – English Class for Seniors. Prin acest program, biblioteca propune seniorilor un mod plăcut şi util de petrecere a timpului liber, beneficiind de resursele informaţionale de la American Corner.

 

Cursurile sunt gratuite și se vor desfăşura săptămânal, în două sesiuni, în perioada 5 octombrie - 14 decembrie 2016 și 11 ianuarie - 15 martie 2017. Cele două grupe vor fi formate fiecare din maximum 10 participanţi, iar întâlnirile vor avea loc la sediul bibliotecii, la Compartimentul American Corner.

 

Înscrierile se fac până la data de 1 octombrie 2016, ora 13.00, pe baza permisului de acces la bibliotecă (eliberat gratuit la sediul bibliotecii).

 

Pentru alte informaţii şi înscrieri ne puteţi contacta la numărul de telefon 0758804011, pe adresa de e-mail This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it. sau la sediul Bibliotecii Județene, Compartimentul American Corner (Bd. Ştefan cel Mare, nr. 8-10, mezanin, incinta Galeriilor comerciale).

 

Inaugurat la 28 iunie 2005, American Corner Iași este un parteneriat între Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași și Ambasada SUA la București. American Corner pune la dispoziția publicului colecții de documente (cărți, periodice, CD-uri, DVD-uri, casete audio și video) pe diverse teme legate de cultura și civilizația Statelor Unite. De asemenea, American Corner este o platformă pentru întâlniri interactive și prelegeri pe diferite teme din cultura și civilizația americană oferite de invitați din SUA. Periodic sunt organizate evenimente cu ocazia sărbătorilor tradiționale americane cât și programe pentru instruirea tinerilor care doresc să studieze în SUA.

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Januarie 2017 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
            1
2 3 4 5 6 7 8
9 10 11 12 13 14 15
16 17 18 19 20 21 22
23 24 25 26 27 28 29
30 31          

Clipul zilei

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top