fbpx
 
Deputatul PNL Dumitru Oprea a solicitat Ministrului Sănătăţii informații privind măsurile pentru susţinerea companiilor româneşti producătoare de medicamente în vederea retehnologizării liniilor de producţie.

Am asistat, săptămâna trecută, la un scandal politic care putea fi evitat dacă Parlamentul avea voința politică să modifice legea de organizare a Consiliului Legislativ. Încă din luna august am arătat, într-un comunicat, că acest organism din structura Parlamentului României are o conducere numită pe viață. Legea de funcționare nu are prevăzută o durată maximă a mandatului conducerii și nici nu există o procedură de revocare din funcție. Există doar procedura de numire.

Liderul grupului PNL din Camera Deputaților, Florin Roman, a făcut marți, o gafă de la tribuna plenului, scrie HotNews.

Deputatul PNL Dumitru Oprea a solicitat Secretarului de Stat în Ministerul Afacerilor Interne informații despre cum ar putea fi coordonată activitatea de decalare a programului de lucru şi a transportului public, pentru a limita supraîncărcarea acestuia la orele de vârf.

Deputatul PNL Dumitru Oprea a solicitat Ministrului Transportului, Infrastructurii şi Comunicaţiilor informaţii privind măsurile avute în vedere pentru susţinerea dezvoltării aplicaţiilor inteligente pentru transportul public de persoane.

Aproprierea alegerilor parlamentare scoate din nou la iveală ipocrizia cu care PSD îi tratează pe români. Duminică, Marcel Ciolacu a acuzat guvernul că nu are grijă de medicii aflați în prima linie a luptei cu pandemia de coronavirus şi că nu le asigură echipamente de protecție.

Deputatul PNL Dumitru Oprea a solicitat Ministrului Sănătăţii informații legate de asigurarea cu personal medical care ar putea face faţă creşterii îmbolnăvirilor de coronavirus, în contextul apariţiei cazurilor de gripă sezonieră şi viroze.

Deputatul PNL Dumitru Oprea a solicitat Ministrului Sănătăţii informații privind soluţiile avute în vedere pentru a procura Remdesivir înainte ca stocurile disponibile să se epuizeze.

Deputatul PNL Dumitru Oprea a solicitat Ministrului Mediului, Apelor şi Pădurilor informaţii privind măsurile ce vor fi puse în aplicare pentru sancţionarea fenomenului de fraudare a declaraţiei cantităţilor de lemn transportate.

Deputatul PNL Dumitru Oprea a solicitat Ministrului Finanţelor Publice informaţii despre posibilitatea eliminării documentelor solicitate de către ANAF pentru eliberarea certificatului fiscal care se află deja în propriile baze de date sau în bazele altor instituţii.

Pagina 4 din 13