fbpx
 
Președintele Uniunii Sindicatelor Libere din Învățământul Preuniversitar (USLIP) Iași, Laviniu Lăcusta, a notificat în această dimineață,  Prefectura asupra iminenței declanșării grevei generale.

 


Președintele Uniunii Sindicatelor Libere din Învățământul Preuniversitar (USLIP) Iași, Laviniu Lăcusta, a notificat în această dimineață,  Prefectura asupra iminenței declanșării grevei generale.

 


Medicamentele care fac parte din toate schemele de tratare a cancerelor părăsesc România.

 

Pe site-ul Agenției Naționale a Medicamentului producătorii a 11 dintre cele mai importante medicamente care tratează cancerele au anunțat că renunță la autorizația de punere pe piață din motive comerciale, anunță Paula Rusu pe blogul său.


Mercedes-Benz Romania SRL a notificat Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor despre începerea derulării a cinci campanii de rechemare în service, potrivit unei informări publicate de Ministerul Economiei.

 

În ordine, notificările se referă la "sensor de presiune sistem de frânare WABCO neetans", "înlocuire suport pentru cablaj motor", "verificare, după caz, rectificare sau înlocuire cablaj alternator demaror cutie de viteze", "verificare, după caz, corectare siguranţă cablu tirant al blocării manetei selectorului", "înlocuire conductă de înaltă presiune rampă la pompa de înaltă presiune".

 

Toate aceste campanii de rechemări în service se fac pe perioadă nedeterminată, potrivit Economica.net. Costurile tuturor campaniilor vor fi suportate de Daimler AG, iar posesorii maşinilor nu vor plăti nimic. „Clienţii vor fi informaţi prin scrisori recomandate, cu solicitarea de a se prezenta la cel mai apropiate atelier de reparaţii autotizat Mercedes-Benz SRL", se arată în notificările trimise de Mercedes Benz către ANPC.

 

Compania nu oferă mai multe detalii despre rechemări.

 

(Sursa: digi24.ro)


Pagina 2 din 2

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31