fbpx
 
Am votat în Camera Deputaților la începutul lunii martie pentru transparența legislativă și pentru a facilita cetățenilor accesul liber și necondiționat la legislația în vigoare. Președintele României a promulgat proiectul de lege prin care Monitorul Oficial, Partea I și a II-a devine accesibil în mod gratuit și permanent, online, în format PDF. 

Comitetul pentru Dialog Social de la Ministerul Educației a decis joi să păstreze prelungirea vacanței de primăvară pentru toată luna aprilie - 2 aprilie - 4 mai, cu excepția elevilor din clasele a opta și a douăsprezecea, care vor face ore online în perioada 12-30 aprilie și vor avea vacanțele stabilite inițial pentru paștele catolic, respectiv cel ortodox.

„O noapte furtunoasă”, spectacolul Naționalului ieșean cu două premii UNITER, se difuzează online, la Teatrul Național „Mihai Eminescu” Chișinău, pe 27 Martie – Ziua Unirii Basarabiei cu România și Ziua Mondială a Teatrului

Peste 30 de percheziţii domiciliare sunt efectuate, miercuri dimineaţă, la persoane care comercializează tutun prin intermediul anunţurilor online, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Giurgiu.

Senatul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza" (UAIC) din Iaşi a aprobat ca activităţile didactice la începutul semestrului al II-lea, din anul universitar 2020-2021, să se desfăşoare în format mixt, cu activităţi online şi „faţă în faţă", la fel ca în primul semestru.

Teatrul Național Iași propune publicului o nouă premieră în cadrul proiectului Lecturi³: „Cochilii” de Radu Popescu, în regia lui Ionuț Cornilă. Spectacolul-lectură va fi transmis online, pe Scena 5 (pagina de Facebook a Naționalului ieșean), pe 30 noiembrie, de la ora 19:00. În distribuția spectacolului, actorii: Horia Veriveș, Mălina Lazăr, Petronela Grigorescu, Cosmin Maxim, Ada Lupu, Dumitru Năstrușnicu.

În perioada 16 noiembrie – 11 decembrie 2020 (inclusiv), ApaVital menține suspendată activitatea biroului de primire/eliberare a documentelor de la sediul societății din Iași, strada Mihai Costăchescu nr. 6.

Noi restricții, ce pot fi catalogate drept o carantină parțială, au intrat în vigoare începând de luni, 9 noiembrie, de la miezul nopții. Cea mai importantă schimbare se referă la circulația pe timp de noapte, care nu va mai fi permisă între orele 23:00 și 5:00 decât din motive bine întemeiate și cu o declarație pe proprie răspundere. De asemenea, toate școlile din țară sunt în sistem online, iar masca de protecție este obligatorie în toată țara.

Klaus Iohannis a anunțat noi măsuri stricte de restricție care ar urma să intre în vigoare în perioada următoare. Președintele a prezidat ședința de Guvern și a anunțat că circulația pe timpul nopții va fi interzisă, măștile vor fi obligatorii peste tot, în toată țara, târgurile și piețele vor fi închise, iar școlile vor trece toate în online. Premierul Ludovic Orban a anunțat că măsurile vor intra în vigoare de luni.

Toate şcolile din municipiul Bacău vor funcţiona, începând de luni, 12 octombrie, doar în sistem on-line pentru următoarele 14 zile, potrivit unei decizii luată, vineri, de Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Bacău.

Pagina 3 din 7