fbpx
 
Indivizii care au ucis un bărbat la un hotel din Moroeni sunt dintr-un clan din București, iar crima s-a produs la o petrecere la care au participat Alex Velea, Alina Eremia și Antonia.

Sportiva Andreea Rabciuc ar fi fost găsită moartă într-o fermă părăsită, aflată chiar lângă locuința ei din Italia. Românca era dată dispărută din martie 2022, după o petrecere. 

Petrecerea de Revelion a unor români din Spania s-a încheiat prematur după ce polițiștii i-au obligat să părăsească restaurantul din Madrid în care se distrau în noaptea dintre ani.

Un bărbat a fost condamnat de Tribunalul Prahova la 20 de ani de închisoare pentru omor, conflictul care a avut loc la o petrecere la care au participat mai mulţi tineri pornind de la scrumul de ţigară pus într-un pahar cu alcool.

Un individ înarmat cu un cuțit și un spray lacrimogen a agresat mai multe persoane care participau la o petrecere, într-un bar din Galați, la sfârșitul săptămânii trecute. Printre victime este și un fost polițist rutier, pensionat recent.

Patru persoane au fost reţinute de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Iaşi pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de risc şi de mare risc în formă continuată.

Aniversarea unei adolescente s-a încheiat tragic la Ploiești. Tânăra de 16 ani a fost găsită fără suflare de invitați, într-una dintre camerele apartamentului în care se ținea petrecerea.

O polițistă din Arad a fost prinsă beată chiar la locul de muncă. Tânăra a fost testată cu aparatul etilotest.

Miruna Pascu apare pe interceptările DIICOT în timp ce îl sfătuiește pe Vlad să facă denunțuri împotriva tinerilor alături de care a participat la petrecerea cu droguri de la Vama Veche, înainte de producerea accidentului.

Judecătorul a respins renunțarea la urmărirea penală, propusă de procuror, menționând premonitoriu „pericolul ridicat” al individului care avea atunci 18 ani

Procesul încă se judecă, după ce Parchetul a stat cu dosarul la sertar aproape un an și jumătate

Judecătorul a anticipat potențialul violent al lui Andrei Silion și a descris perfect situația: „renunțarea la urmărirea penală ar stârni neîncrederea în instituțiile statului”

Exact așa s-a întâmplat: liber și încurajat de Sistem, Silion a înjunghiat mai mulți tineri la un bairam, pe unul dintre ei omorându-l


Pagina 1 din 12