fbpx
 
CTP, imaginea unui colaps ascuns de ochii ieșenilor. Vatmanul a sucombat după două săptămâni de ture a câte 11 ore, fără nicio zi de odihnă. A făcut preinfarct și a stat 10 zile internat, cu tensiunea crescută. „Cabinele nu au aer condiționat, simțeam că mă sufoc. Am frânat înainte de-a leșina”, spune acesta. Din cauza salariilor mici, șoferii și vatmanii ajung la 230-240 de ore lucrate lunar, ceea ce înseamnă 10-11 ore/zi. Din Depoul Dacia ies doar 23 de tramvai la traseu zilnic, în loc de 29, cu tot cu rezervă, ceea ce înseamnă timpi de așteptare mai mari în stații, pentru călători. Magaziile de piese sunt goale, rulmenții sunt înlocuiți cu improvizații care produc trepidații și zgomot. „De 30 de ani, de când lucrez aici, n-am văzut magaziile așa de goale”, afirmă un alt vatman. În schimb, Primăria declară triumfalist că a modernizat transportul public.

În luna iunie a anului trecut, călătorii dintr-un tramvai 7, model GT 4, au fost în pericol maxim fără să știe. Vatmanului i s-a făcut rău în timp ce conducea și omul povestește că a apucat să frâneze înainte de a-și pierde cunoștința.

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30