fbpx
 
Scrisoare deschisă adresată lui Romeo Vatră, directorul Regiei Autonome Aeroportul Iași de prefectul Bogdan Cojocaru, președintele PSD Iași

Localnicii dintr-un sat al comunei Tigveni din judeţul Argeş au intrat pe o parcelă care aparţine domeniului public al localităţii şi au început să bată pari şi să delimiteze parcelele de pământ pe care ar vrea să îşi ridice case, după ce au aflat că „se va da pământ gratuit”. Informaţia ar fi plecat, conform unor surse din comună, de la un politician care va candida la alegerile locale şi care le-ar fi promis oamenilor – o comunitate foarte săracă – terenuri. Prefectul judeţului, Radu Perianu, a intervenit şi le-a explicat localnicilor că nu au acte de proprietate şi nu pot pune stăpânire pe un teren care nu le aparţine, transmite News.ro.

Bogdan Cojocaru, prefect de Iaşi, a fost ales sâmbătă preşedinte al organizaţiei judeţene a PSD Iaşi, el fiind unicul candidat pentru această funcţie.

Dan Ilie Morega, fost prefect de Gorj, prins pentru a patra oară la volan având permisul retras din motive medicale, a fost audiat, luni seară, la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ), fiind, ulterior, internat la o unitate medicală de specialitate.

Prefectul judeţului Olt, Mario De Mezzo, susţine într-o postare pe facebook că a găsit sub bordul maşinii personale un dispozitiv de urmărire improvizat şi a depus plângere la Poliţie în vederea găsirii vinovaţilor.

Primăria Bacău a realizat, în urmă cu jumătate de an, o parcare cu 96 de locuri, care a costat o sumă exorbitantă, de peste 5 milioane de lei. Construcția, făcută de mântuială, deja se surpă.

„Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a respins contestația depusă la procedura de achiziție finalizată încă de la începutul lunii noiembrie 2023. Astfel, contractul care presupune lucrările de organizare de șantier, excavare grosieră a pământului, devierea rețelelor de utilități și amenajarea căilor temporare de acces poate fi semnat. Aceste prime intervenții în teren au fost evaluate la aproximativ 26,3 milioane lei, fără TVA, conform ofertei declarate câștigătoare.

Cosmin Prelipceanu, realizatorul „Jurnalului de Seară“ de la Digi24, a fost pus într-o situație grea, joi seară, după ce a discutat preț de câteva minute cu cel despre care credea că este prefectul Capitalei, Rareș Hopincă. În realitate, s-a greșit probabil o cifră atunci când s-a format numărul, pentru că la telefon era un alt bărbat.

Prefectul Bogdan Cojocaru a anunţat că se suspendă cursurile din toate unităţile de învăţământ preuniversitar din judeţul Iaşi, până pe 9 ianuarie, orele urmând a fi recuperate ulterior.

Prefectura Braşov anunţă că persoane neidentificate încearcă să obţină sume de bani, folosindu-se de numele instituţiei şi al prefectului şi pretinzând că acestea sunt pentru „cazuri sociale”, relatează Brașov.net.

Pagina 1 din 18