fbpx
 
La sfârșitul lunii iulie, judecătorii ieșeni au dat sentința în cazul unei alte încălcări a legilor urbanistice de către dezvoltatorul imobiliar Daniel Niculiță. Este vorba de un bloc din Oancea (foto sus) în care Niculiță a transformat parcarea în apartamente, fără autorizație. Magistrații au dispus desființarea lucrărilor ilegale. Totuși, sentința nu este definitivă și dezvoltatorul speră la repetiția unui precedent.

Într-un dosar anterior, el a mai fost obligat, în primă instanță, să demoleze o mansardă ridicată ilegal la un bloc din Smârdan, iar în apel a întors situația din cauza non-combatului Poliției Locale care a întocmit greșit actele.

Clădirea primise din PUZ o supraînălțare de 20%, dar acum s-a mai dat o dispensă de 20%. Blocul din Smârdan trebuia să aibă două etaje și un al treilea retras. Acum va avea etajul 3 complet și încă un etaj: patru ca la teatru.

Șefii orașului tocmai i-au băgat în conturi încă 100.000 de euro, net, controversatului dezvoltator imobiliar Laurențiu Timofte. După ce, în două rânduri, i-au respins solicitarea de supraetajare a imobilului din Smârdan, a treia oară, conducerea Primăriei a permis înălțarea cu încă 20%. Iar muncitorii sunt deja pe bloc și lucrează la extindere.

Scandal monstru în zona Smârdan, la un bloc al dezvoltatorului Niculiță. Apavital a început o lucrare de branșament pe străzile Moldovei/Cometei, a blocat carosabilul și oamenii din zonă au protestat. Ei susțin că imobiliarul a lucrat cu Apavital fără documente. În replică, Niculiță și Apavital spun că au tot dosarul făcut. Scandalul a degenerat în înjurături ca la ușa cortului și amenințări.

Schimbul de terenuri dintre un investitor privat și Primărie scoate în evidență poziția de forță pe care Mihai Chirica a impus-o ieșenilor într-o chestiune vitală pentru întregul oraș. Pentru terenul de pe IC Brătianu, firma M.CHIM trebuie să se chinuie 2-3 ani la Comisia Națională a Monumentelor ca să poată construi ceva. Dă la schimb Primăriei 6.500 mp și obține 10.000 mp în zone centrale, pe care poate construi blocuri peste blocuri, cu pofit de minim 22 milioane de euro în următorii trei ani. Exemplu: evaluarea din Smârdan, făcută de Primărie este scandaloasă: 231 euro/mp, iar la 100 m mai încolo tot Primăria a evaluat un teren similar la 551 euro/mp. Pe Elena Doamna, M.Chim deține doar 300 mp, iar Primăria îi completează cu încă 1.400 mp. În spate la BRD, pe A. Panu, se mai pot construi 3 turnuri. Doi oameni, Chirica și vicele Harabagiu, iau hotărâri de zeci de milioane de euro fără să facă PUG, fără inventariere, fără dezbateri reale.

Nici a treia oară nu le-a ieșit. Cel mai mare tun imobiliar din istoria Iașului a fost, cel puțin pentru moment, tras pe linie moartă. Cuplul Mihai Chirica, primar, și Gabriel Harabagiu, viceprimar, voia să bage Primăria într-un schimb dezastruos pentru oraș. Ar fi vrut să cedeze aproape 10.000 mp unui privat în schimbul a doar 7.000 mp argumentând cu iluzoria construcție a unui nou sediu pentru Operă, în fapt un simplu alibi. În schimb, firma M.Chim ar fi înregistrat profituri fabuloase, de ordinul zecilor de milioane de euro.

Simbolul încheierii celor 2 ani de domnie ai lui Harabagiu la Urbanism. Cad cărămizile... Investitorul vindea deja prin anunțuri apartamentele de la nivelul care nu-i apărea în autorizație. Poliția Locală l-a vizitat după articolul din REPORTER. Acum, muncitorii sparg betoanele deja turnate. Până acum era simplu să te reautorizezi, după un an de scandaluri e mai greu. Laurențiu Timofte face parte din grupul imobiliarilor pășcăneni, cei mai influenți din Iași.

Presiunea vecinilor și cea mediatică au condus, în cazul unui controversat proiect imobiliar, la primele măsuri de demolare. Familia Timofte, care ridică un bloc pe Smârdan nr. 53-55, a fost obligată să înlăture elementele construite în plus față de autorizație. Decizia a fost impusă de Poliția Locală.

Pagina 1 din 2