Marti, 21 02 2017

Gabriel Gachi

Reformarea PSD e o acţiune concertată. Chirica e un pion de sacrificiu care trebuie să ţină fitilul aprins. Nicio motivaţie logică nu-i justifica agenda politică. Neliniştea sa întreţinută continuu - cu un guvern nou, buget aprobat şi orientarea spre creşteri salariale şi absorbţie de fonduri europene - arată o misiune de durată.

 

Firea, Grindeanu, Clujul, Ponta (şi gaşca lui, inclusiv „ieşeanul" Bănicioiu), Ivan şi alţi 10-20 de primari încă nebaronizați au toţi de câştigat dacă îşi înfig cuţitul în Dragnea. Şeful lor are o gleznă sângerândă şi haita îl adulmecă 20 de metri mai în spate. Aparent, toţi îi zâmbesc, s-au calmat, nu-l contrazic, dar „nebunul" de Chirica menţine tensiunea.

 

Reformarea PSD e o acţiune concertată. Chirica e un pion de sacrificiu care trebuie să ţină fitilul aprins. Nicio motivaţie logică nu-i justifica agenda politică. Neliniştea sa întreţinută continuu - cu un guvern nou, buget aprobat şi orientarea spre creşteri salariale şi absorbţie de fonduri europene - arată o misiune de durată.

 

Firea, Grindeanu, Clujul, Ponta (şi gaşca lui, inclusiv „ieşeanul" Bănicioiu), Ivan şi alţi 10-20 de primari încă nebaronizați au toţi de câştigat dacă îşi înfig cuţitul în Dragnea. Şeful lor are o gleznă sângerândă şi haita îl adulmecă 20 de metri mai în spate. Aparent, toţi îi zâmbesc, s-au calmat, nu-l contrazic, dar „nebunul" de Chirica menţine tensiunea.

 

Modelul va fi „să fure, dar să ne dea şi nouă". Problema e că Dragnea va fi liber în câteva zile, dar nu va putea face minuni. Programele naţionale pe nişe sociale vor ajunge la prea puţini, iar selecţia câştigătorilor va fi subiectivă.

 

Modelul va fi „să fure, dar să ne dea şi nouă". Problema e că Dragnea va fi liber în câteva zile, dar nu va putea face minuni. Programele naţionale pe nişe sociale vor ajunge la prea puţini, iar selecţia câştigătorilor va fi subiectivă.

 

Dacă modificările Codurilor se află în dezbatere publică, să vedem ce este de negociat între Putere, Opoziţie şi societate civilă:

 

- prejudiciu sub 45.000 de euro prin abuz în serviciu nu este infracţiune

- plângerea o poate face doar partea vătămată în maxim 3 luni

- pedeapsa se reduce la maxim 3 ani, fiind prevăzută şi o simplă amendă.

 

Într-o lună, ai 100 de achiziţii directe sub acest prag, la preţuri supraevaluate sau decontări pe lucrări fictive, şi nu mai pot fi incriminate. Cazul MNLR de la Iaşi sau lucrările de la şcoli date clientelei, cu situaţii de lucrări false, sau afacerile în familie cu primarul de la Tomeşti, sau multe alte zeci de cazuri descoperite de echipa REPORTER DE IAŞI în ultimii 4 ani.

 

Sensul acestei prevederi: presiunea financiară a funcţionarilor din administraţie şi a reprezentanţilor politici la nivel local. 90% din administraţie fură de nevoie, nu are din ce trăi, 10% fură din lăcomie. Până le creşte salariile la nivelul pretenţiilor (o mie-două mii-trei mii de euro), Dragnea le dă liber la furat până în 45.000 de euro, multiplicat cu cât îi lasă conştiinţa. E o fidelizare pe termen lung a şefilor de clanuri locale, care sunt câteva mii în România şi care îţi aduc millionul de voturi mult timp de-acum înainte.

 

Dacă 5% din bugetele tuturor instituţiilor sunt achiziţii directe şi se fură 50% din această sumă, practic ni se cere să fim de acord să mărim efortul bugetar cu 2-3% din totalul cheltuielilor publice, circa o treime din PIB. Altfel spus, e o majorare a salariilor mascată, care înseamnă anual un efort de 1-2 miliarde de euro. Majorarea nu este însă distribuită uniform, ci ajunge la 10% din funcţionari, demnitari, prietenii şi rudele lor. Ca într-o ţară bananieră.

 

Achiziţiile directe se fac şi-acum prin intermediari bine aleşi, singura preocupare fiind ca preţurile să nu sară calul. Odată cu ofensiva DNA şi publicarea atribuirilor pe SEAP, în ultimii 10 ani, adaosurile pe achiziţii scăzuseră de la 300-400% la 70-80% (din care plăteşti impozite, salarii, chirii, transport, utilităţi, rămânând cu un profit curat de 30%). Mai mult, psihoza anticorupţiei crease climatul de neîncredere între funcţionari. Acum, dacă infracţiunea dispare, revine mentalitatea participării colective la fraude („ne ajutăm între noi să furăm împreună"). Pe vremea lui Năstase, erau aberaţii la tot pasul, o ţeavă costa 800 de dolari, iar preţul real era de 50 de dolari. Un bisturiu de 2 dolari era vândut cu 60 de dolari. E schizofrenie să crezi că poţi reînvia sistemul.

 

În final, revenim la modelul post-sovietic, cu o clasă privilegiată, 1 milion de funcţionari publici care trăiesc din furat, nu din salariu. Modelul se reîntipărește în mentalul colectiv: redevenim o societate în care devenirea pe cont propriu este descurajată, cariera la stat fiind mai rentabilă. „El lucrează la Primărie, îşi permite", sau „E inspector la Metrologie, are de unde", sunt formele de invidie pe care le auzeam la bloc, pe vremuri, şi situaţia revine.

 

Războiul civil, despre care se vorbeşte de 24 de ore, pluteşte de mult în aer, ne facem că nu-l observăm. Anticorupţia a transformat milionul de bugetari în Cenuşăresele sistemului social. Cu salarii mici şi fără să fure, situaţia lor a devenit insuportabilă. E o răzvrătire a unei Românii împotriva celeilalte ce răzbate şi pe reţelele sociale. Șefimea politizată şi ahtiată după vile şi vacanţe scumpe se foloseşte de această frustrare, militarizând corpul funcţionăresc.

 

Sustenabilitatea trebuie asigurată printr-un pact politic la vârf: nu scădem standardele, ci creştem efortul de dezvoltare prin muncă, meritocraţie şi viziune economică.

Dacă modificările Codurilor se află în dezbatere publică, să vedem ce este de negociat între Putere, Opoziţie şi societate civilă:

 

- prejudiciu sub 45.000 de euro prin abuz în serviciu nu este infracţiune

- plângerea o poate face doar partea vătămată în maxim 3 luni

- pedeapsa se reduce la maxim 3 ani, fiind prevăzută şi o simplă amendă.

 

Într-o lună, ai 100 de achiziţii directe sub acest prag, la preţuri supraevaluate sau decontări pe lucrări fictive, şi nu mai pot fi incriminate. Cazul MNLR de la Iaşi sau lucrările de la şcoli date clientelei, cu situaţii de lucrări false, sau afacerile în familie cu primarul de la Tomeşti, sau multe alte zeci de cazuri descoperite de echipa REPORTER DE IAŞI în ultimii 4 ani.

 

Sensul acestei prevederi: presiunea financiară a funcţionarilor din administraţie şi a reprezentanţilor politici la nivel local. 90% din administraţie fură de nevoie, nu are din ce trăi, 10% fură din lăcomie. Până le creşte salariile la nivelul pretenţiilor (o mie-două mii-trei mii de euro), Dragnea le dă liber la furat până în 45.000 de euro, multiplicat cu cât îi lasă conştiinţa. E o fidelizare pe termen lung a şefilor de clanuri locale, care sunt câteva mii în România şi care îţi aduc millionul de voturi mult timp de-acum înainte.

 

Dacă 5% din bugetele tuturor instituţiilor sunt achiziţii directe şi se fură 50% din această sumă, practic ni se cere să fim de acord să mărim efortul bugetar cu 2-3% din totalul cheltuielilor publice, circa o treime din PIB. Altfel spus, e o majorare a salariilor mascată, care înseamnă anual un efort de 1-2 miliarde de euro. Majorarea nu este însă distribuită uniform, ci ajunge la 10% din funcţionari, demnitari, prietenii şi rudele lor. Ca într-o ţară bananieră.

 

Achiziţiile directe se fac şi-acum prin intermediari bine aleşi, singura preocupare fiind ca preţurile să nu sară calul. Odată cu ofensiva DNA şi publicarea atribuirilor pe SEAP, în ultimii 10 ani, adaosurile pe achiziţii scăzuseră de la 300-400% la 70-80% (din care plăteşti impozite, salarii, chirii, transport, utilităţi, rămânând cu un profit curat de 30%). Mai mult, psihoza anticorupţiei crease climatul de neîncredere între funcţionari. Acum, dacă infracţiunea dispare, revine mentalitatea participării colective la fraude („ne ajutăm între noi să furăm împreună"). Pe vremea lui Năstase, erau aberaţii la tot pasul, o ţeavă costa 800 de dolari, iar preţul real era de 50 de dolari. Un bisturiu de 2 dolari era vândut cu 60 de dolari. E schizofrenie să crezi că poţi reînvia sistemul.

 

În final, revenim la modelul post-sovietic, cu o clasă privilegiată, 1 milion de funcţionari publici care trăiesc din furat, nu din salariu. Modelul se reîntipărește în mentalul colectiv: redevenim o societate în care devenirea pe cont propriu este descurajată, cariera la stat fiind mai rentabilă. „El lucrează la Primărie, îşi permite", sau „E inspector la Metrologie, are de unde", sunt formele de invidie pe care le auzeam la bloc, pe vremuri, şi situaţia revine.

 

Războiul civil, despre care se vorbeşte de 24 de ore, pluteşte de mult în aer, ne facem că nu-l observăm. Anticorupţia a transformat milionul de bugetari în Cenuşăresele sistemului social. Cu salarii mici şi fără să fure, situaţia lor a devenit insuportabilă. E o răzvrătire a unei Românii împotriva celeilalte ce răzbate şi pe reţelele sociale. Șefimea politizată şi ahtiată după vile şi vacanţe scumpe se foloseşte de această frustrare, militarizând corpul funcţionăresc.

 

Sustenabilitatea trebuie asigurată printr-un pact politic la vârf: nu scădem standardele, ci creştem efortul de dezvoltare prin muncă, meritocraţie şi viziune economică.

După restauraţia PSD în domeniul Justiţiei (Ciorbea sesizează CCR pentru a-l scăpa pe Dragnea de interdicţie, Sevil anunţă primarii că-i scapă de răspunderea penală, Iordache vorbeşte de amnistie), fenomenul care se va reinstala pe scară largă în România va fi dispariţia fricii.

 

Ce s-a întâmplat în ultimii ani, ce se câştigase? Baronii au îngheţat, directorii de instituţii şi-au retras firmele paravan, şefii de departamente au refuzat să mai execute ordinele, atenţi până şi la muchia legii, instalându-se o reacţie adversă la compromis, la nivel general, toţi având în cap că denunţătorul e după colţ, că statul e poliţistul sub o mie de fețe, călcând pe o gheaţă subţire în care cel mai bun prieten sau adjunctul tău de o viaţă te pot băga la fund.

După restauraţia PSD în domeniul Justiţiei (Ciorbea sesizează CCR pentru a-l scăpa pe Dragnea de interdicţie, Sevil anunţă primarii că-i scapă de răspunderea penală, Iordache vorbeşte de amnistie), fenomenul care se va reinstala pe scară largă în România va fi dispariţia fricii.

 

Ce s-a întâmplat în ultimii ani, ce se câştigase? Baronii au îngheţat, directorii de instituţii şi-au retras firmele paravan, şefii de departamente au refuzat să mai execute ordinele, atenţi până şi la muchia legii, instalându-se o reacţie adversă la compromis, la nivel general, toţi având în cap că denunţătorul e după colţ, că statul e poliţistul sub o mie de fețe, călcând pe o gheaţă subţire în care cel mai bun prieten sau adjunctul tău de o viaţă te pot băga la fund.

Fuga lui Ghiţă ar fi o temă bună pentru USR, ca demonstraţie clară şi definitivă de deturnare a imunităţii parlamentare pentru favorizarea şi protejarea infractorilor de drept comun.

 

Când un mare mafiot fuge, implicit se acuză şi dă cu tifla principiului imunităţii: „M-am folosit de voi, fraierilor, să-mi fac mendrele sub protecţia Parlamentului, iar acum dispar. N-o să plătesc niciodată pentru ce am făcut".

 

Fuga lui Ghiţă ar fi o temă bună pentru USR, ca demonstraţie clară şi definitivă de deturnare a imunităţii parlamentare pentru favorizarea şi protejarea infractorilor de drept comun.

 

Când un mare mafiot fuge, implicit se acuză şi dă cu tifla principiului imunităţii: „M-am folosit de voi, fraierilor, să-mi fac mendrele sub protecţia Parlamentului, iar acum dispar. N-o să plătesc niciodată pentru ce am făcut".

 

Pagina 1 din 2

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Februarie 2017 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28          

Clipul zilei

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top