Aseara, la ora 21.00, Tereza Prisecaru, co-fondatoare, alături de soțul ei, al grupului industrial Conex, din Iași, a fost încarcerată în Penitenciarul Iași, în urma sentinței definitive din Dosarul Nuclearelectrica. Este printre cele mai șocante știri despre mediul de afaceri ieșean.
Curtea de Apel București a menținut sentința din prima instanță, de 5 ani cu executare, în cazul Terezei Prisecaru, precum și obligarea acesteia la plata a 13,45 milioane de lei, despăgubiri pentru acoperirea prejudiciului. Sentința este definitivă. Toate condamnările inițiale au fost menținute, cu excepția unuia dintre acuzați, Tudor Andrei Anghelescu, pentru care condamnarea a fost redusă de la 4 ani și 6 luni la 4 ani cu executare.
În minuta deciziei Curții de Apel București se arată: „Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Secţia de Combatere a Infracţiunilor Conexe Infracţiunilor de Corupţie, inculpații ROTARU IOAN, NEMŢANU RĂDUCU, PRISECARU TEREZA, ISPAS GHEORGHE, IRIMIE TRAIAN CEZAR si partea responsabila civilmente S.C. TESS CONEX S.A. IASI, împotriva aceleiasi sentinței penale”.
Până la a ajunge la această decizie, instanța amânase pronunțarea de mai multe ori, începând cu noiembrie 2017. Prima sentință fusese dată de Judecătoria Sectorului 1 București.