fbpx
 
Ucrainenii au început să-și doteze dronele cu focoase mai puternice, capabile să provoace distrugeri mari rușilor, arată imagini postate pe rețelele sociale. O singură dronă ucraineană a fost fost de ajuns pentru a demola o casă întreagă ocupată de ruși în regiunea Donețk, acoperișul sărind pur și simplu în aer.

Comisarul-șef Constantin Chiriac de la Poliția de Frontieră Iași joacă alba-neagra în declarațiile de avere

De la datorii de 62.300 lei în 2019, a trecut la depozite și conturi curente de 124.758 lei în 2023, deși nu a vândut nimic, nu a câștigat la loz în plic, iar din veniturile familiei este greu de justificat o astfel de transformare

Fiica polițistului, ce abia a devenit majoră, a primit de la Primăria Țuțora 500 mp folosinţă gratuită ca să-și facă o casă. Cadou

Chiriac este șef sector Tomești (ce include și zona Țuțora) și a lucrat la gardul fiicei cu un subordonat

Același Chiriac i-a aprobat viceprimarului din Țuțora, Doru Mihăilă, acces în fâșia de protecție a frontierei de stat pentru întreținere nisipărie

De două ori ilegal: comisarul-șef Chiriac nu are în atribuții eliberarea unei astfel de aprobări, iar pe Prut nu se fac astfel de exploatații, e sit Natura 2000


O fostă judecătoare din Iași a murit marți la doar 54 de ani după ce a căzut pe scări în propria casă. Magistrata tribunalului ieșean ieșise recent la pensie, în decembrie 2022.

Istoricul şi publicistul Daniel Iancu, din Deva, a fost reclamat de un vecin la asociaţia de locatari că ar avea prea multe cărţi, unele dintre acestea fiind depozitate pe casa scării şi pe terasa comună a blocului în care locuieşte, bărbatul apreciind însă că volumele, de ordinul miilor, nu au cum să deranjeze pe cineva.

O femeie a locuit timp de cinci ani într-o casă plină de gunoaie și de șobolani din orașul australian Geelong. În tot acest timp, femeia a dormit lângă cadavrul fratelui ei.  

Descoperire șocantă în casa închiriată a unui bărbat în vârstă de 33 de ani din SUA. Autoritățile au găsit trupul neînsuflețit al unei femei într-o mașină funerară și rămășițele incinerate a cel puțin 30 de persoane.

Poliţiştii din Botoşani au deschis o anchetă penală în cazul unor tineri care ar fi determinat o fetiţă de 11 ani să le ofere diferite sume de bani şi bunuri de valoare, care erau sustrase de acasă, potrivit IPJ.

Un copil de doi ani a murit de foame, lângă trupul tatălui său, după ce acesta a suferit un stop cardiac, în Marea Britanie. La câteva zile după ce au fost găsiți fără suflare, casa lor a fost spartă de hoți.

Un bărbat de 20 de ani a decedat şi altul în vârstă de 41 de ani a fost transportat la spital cu o fractură la picior după ce acoperişul unei case s-a prăbuşit peste ei, în localitatea Apoş, a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sibiu, Andreea Ştefan.

Doi minori sunt cercetaţi în libertate pentru tâlhărie calificată, după ce ar fi ameninţat-o cu un cuţit pe o femeie de 83 de ani, în propria casă, şi ar fi furat 10 lei.

Pagina 1 din 21

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30