fbpx
 
Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit joi peste un parc de locuinţe mobile în Clearwater, Florida, în sud-estul SUA, provocând moartea mai multor persoane, au anunţat autorităţile locale, informează vineri AFP.

Doi tineri, unul de 17 ani şi celălalt de 23 de ani, au decedat după ce maşina în care se aflau s-a izbit de un gard din beton pe o stradă din municipiul Drăgăşani, au informat, vineri, reprezentanţii Poliţiei Vâlcea.

Patronul Fermei Dacilor, Cornel Dinicu, a fost scos, marţi, din arestul preventiv şi dus la locul incendiului în urma căruia opt persoane au murit carbonizate în data de 26 decembrie, au precizat surse judiciare.

Peste 1.540 de persoane au murit şi alte circa 3.550 au fost rănite în accidente rutiere produse pe drumurile din ţară, în anul 2023, a informat, duminică, Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR).

Joi, în deșertul Mojave din sudul Californiei, au fost descoperite șase cadavre, toate prezentând urme de împușcături, într-o scenă care amintește puternic de filmul laureat cu Oscar „No Country for Old Men”.

Douăzeci şi unu de militari israelieni au fost ucişi luni în Fâşia Gaza - cel mai sângeros bilanţ zilnic de la lansarea unei ofensive terestre israeliene în Războiul din Fâşia Gaza, la 27 octombrie, anunţă un purtător de cuvânt al armatei israeliene.

Trei frați, două femei și un bărbat, au fost găsiți morți în Spania. Femeile au fost victimele unei escrocherii sentimentale online și ale agresiunii unui creditor, scrie El Espanol.

O familie a dat în judecată un penitenciar din Alabama după ce i-a returnat fără inimă trupul neînsuflețit al fiului lor, iar o alta acuză aceeași închisoare că i-a trimis acasă fără niciun organ tatăl decedat după gratii.

Statul Islamic (SI) revendică joi cele două explozii soldate cu moartea a peste 100 de persoane şi numeroşi răniţi la un cimitir, în sudul Iranului.

Cinci dintre cei şase ocupanţi ai unui avion al Gărzii de Coastă japoneze au murit după ce aeronava loc s-a ciocnit marţi cu un avion de pasageri al companiei Japan Airlines la sol pe Aeroportul Haneda din Tokyo, a anunţat ministrul japonez al Transporturilor, Tetsuo Saito, potrivit AFP şi DPA.

Pagina 3 din 73

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30