fbpx
 
Ministrul Afacerilor Interne, Dragoş Tudorache, a dispus ca, în perioada 30 noiembrie – 4 decembrie, la nivel naţional, să fie mobilizaţi zilnic peste 23.000 de angajaţi ai MAI, pentru menţinerea unui grad ridicat de siguranţă pentru cetăţeni, informează un comunicat de presă al ministerului.

 

Potrivit MAI, peste 7.200 de jandarmi vor fi la datorie pentru menţinerea ordinii şi siguranţei publice la manifestările organizate în următoarele zile, iar aproximativ 8.400 de poliţişti vor acţiona în fiecare zi pentru prevenirea şi descurajarea faptelor ilegale, dar şi pentru asigurarea fluenţei traficului rutier atât în localităţi, cât şi pe drumurile care converg către zone turistice, inclusiv către staţiunile montane de pe Valea Prahovei.

 


Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Rădăuți Prut, împreună cu lucrătorii vamali, au descoperit 5.900 țigarete, pe care un bărbat cu dublă cetățenie română – R. Moldova, intenționa să le introducă ilegal în România, ascunse în diferite componente ale autoturismului pe care îl conducea.  

 


Poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi au descoperit şi confiscat peste 46.000 ţigarete de contrabandă, în valoare de aproximativ 20.000 lei.

 

În data de 25 noiembrie a.c., în jurul orei 17.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi, pe timpul desfăşurării unei misiuni de cooperare cu lucrători din cadrul Serviciului Rutier Iaşi, au oprit în trafic, pentru control, între localităţile Leţcani şi Podu Iloaiei, un autoturism marca Opel, înmatriculat în România, în care se aflau trei cetăţeni români, cu vârste cuprinse între 22 şi 48 ani.


Poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Iași, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T.- Serviciul Teritorial Iaşi, cu suportul de specialitate al poliţiştilor din cadrul – Direcţiei de Operaţiuni Speciale, au destructurat un grup infracţional care desfăşura activităţi ilicite în sfera contrabandei cu ţigări şi care acţiona pe raza judeţului Iaşi.

 

În data de 23 noiembrie a.c. au fost desfăşurate 20 percheziţii domiciliare la membrii grupării, în mai multe locaţii de pe raza judeţului Iaşi, la care au participat poliţişti de frontieră şi efective de jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Bacău.

 

În perioada monitorizării activităţii infracţionale, poliţiştii de frontieră au descoperit şi reţinut în vederea confiscării peste 653.260 ţigarete diferite mărci provenite din contrabandă, în valoare de peste 297.567 lei. 

 


Marţi   noaptea,   în   jurul   orei   03.30,   poliţiştii   de   frontieră   din   cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Huşi, judeţul Vaslui, în cooperare cu autorităţile de   frontieră   din   Republica   Moldova,   au   declanşat   o   acţiune   de   combatere   a contrabandei cu ţigări, în urma căreia au confiscat peste 6.000 pachete cu ţigări de contrabandă ce urmau să ajungă pe piaţa neagră din România.Trei cetăţeni din R. Moldova au fost reţinuţi şi vor fi prezentaţi, în cursul zilei de astăzi, instanţei competente, cu propunere de arestare preventivă.

 


Echipele comune de control din cadrul Punctelor de Trecere a Frontierei Sculeni şi Albiţa  au descoperit 7.580 ţigarete pe care trei bărbaţi au încercat să le introducă ilegal în ţară prin sustragerea de la controlul de frontieră.

 


Poliţiştii de frontieră botoşăneni au depistat un autoturism marca Alfa Romeo căutat de autorităţile din Italia, în aceeaşi zi în care fusese declarat furat.

 


Poliţişti de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Galaţi au depistat un bărbat cu dublă cetăţenie care ascunsese 53 kilograme de peşte în lăzi cu ardei gras şi în locaşul roţii de rezervă al autoturismului pe care îl conducea.

 


Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectoarelor Poliţiei de Frontieră Huşi şi Brăila au confiscat 1.903,3 kg nuci, pe care trei cetăţeni români intenţionau să le comercializeze, fără a deţine documente legale.

 


Echipele comune de control din cadrul Punctelor de Trecere a Frontierei Sculeni, Rădăuţi Prut  şi Galaţi-rutier au descoperit 14.340 ţigarete pe care trei bărbaţi au încercat să le introducă ilegal în ţară prin sustragerea de la controlul de frontieră.

 


Pagina 139 din 144

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31