Duminica, 22 07 2018
Deși atenția opiniei publice este captată de agresivitatea cu care alianța PSD-ALDE sfâșie codul penal în dorința obsesivă de a salva corupții, se întâmplă și lucruri pozitive în România.
Prof. dr. Camelia Gavrilă, președintele Comisiei pentru învățământ, știință, tineret și sport, atrage atenția asupra importanței olimpiadelor și concursurilor școlare pe discipline de studiu/domenii de pregătire, interdisciplinare și transdisciplinare, care au ca obiectiv general stimularea elevilor cu performanțe școlare înalte, cu interese și aptitudini deosebite în domeniul științific, tehnico-aplicativ, cultural-artistic, socio-uman sau sportiv. Dacă teme de dezbatere ca examenele naţionale, promovabilitatea elevilor la diferite nivele de şcolarizare, abandonul şcolar, relevanţa conţinuturilor din programele şcolare revin firesc şi constant pe agenda publică, la fel de importante sunt demersurile orientate spre performanţă, valorizarea aptitudinilor şi intereselor elevilor, în sensul pregătirii lor şi al asigurării unor contexte stimulative de învăţare.

Consiliul Naţional al PNL a validat, duminică, propunerea ca liderul liberalilor, Ludovic Orban, să fie propus de partid pentru funcţia de prim-ministru iar Klaus Iohannis, candidat la funcţia de preşedinte al României pentru alegerile din 2019.

 

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Neamţ, Ionel Arsene, nu intenţionează să renunţe la mandat, ca urmare a anchetei pe care procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au declanşat-o faţă de el.

Printr-un mesaj transmis, vineri, pe Facebook, şeful CJ Neamţ subliniază că îşi va continua activitatea în fruntea instituţiei.

‘Celor care sperau că prin această acţiune a procuraturii nu îmi voi continua activitatea de preşedinte al Consiliului Judeţean Neamţ le transmit că nu voi renunţa la exercitarea mandatului pe care nemţenii mi l-au încredinţat. Avem treabă în perioada următoare, avem proiecte de implementat’, a afirmat Arsene.

Acesta se consideră nevinovat şi spune că va demonstra acest lucru în instanţă.

‘Au fost multe speculaţii, multe interpretări care s-au făcut cu privire la dosarul de care sunt vizat. Nu voi sta acum să le demontez, ci voi lăsa justiţia să arate adevărul. Am încredere în conduita magistraţilor, am încredere în capacitatea lor de a judeca cu celeritate acest caz. Nu voi face comentarii cu privire la dosar. Voi demonstra în instanţă datele cu privire la nevinovăţia mea’, a mai scris preşedintele CJ Neamţ, pe Facebook.

Ionel Arsene a fost plasat, vineri, sub control judiciar, în baza unui mandat emis de magistraţii Tribunalului Bacău.

Judecătorii băcăuani au respins propunerea de arestare preventivă înaintată de procurorii Serviciului teritorial Bacău al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), dispunând instituirea controlului judiciar pentru 60 de zile în cazul lui Arsene.

Preşedintele CJ Neamţ a fost reţinut, joi, de procurorii DNA pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.

Potrivit DNA, în cursul anului 2013, Ionel Arsene, în calitate de deputat şi preşedinte al organizaţiei PSD Neamţ, a primit de la o persoană, martor în cauză, suma de 100.000 euro pentru a-şi folosi influenţa pe care a lăsat să se creadă că o are asupra unor persoane din conducerea Agenţiei Naţionale de Integritate, în scopul de a se constata nerespectarea dispoziţiilor legale privind conflictul de interese şi regimul incompatibilităţilor în cazul unei persoane care, la acea vreme, avea funcţie de conducere în administraţia locală.

Procurorii susţin că banii remişi de martor într-un restaurant situat pe raza municipiului Bucureşti urmau să ajungă la persoanele respective prin intermediari.

(Agerpres/FOTO arhivă romaniatv.net)

Preşedintele Klaus Iohannis consideră că ‘încercările de a controla sistemul judiciar’ fac acest sistem mai prost şi precizează că ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, îl evită în discuţiile pe această temă.

‘Aceste încercări de a controla sistemul judiciar nu-l fac mai bun, ci îl fac mai prost’, a declarat Iohannis, miercuri, într-o întâlnire informală cu jurnaliştii.

El a arătat că ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, îl evită în cazul acestui proces.

Preşedintele a afirmat şi că se aştepta ca ministrul Justiţiei să-l contacteze la momentul iniţierii modificărilor legilor justiţiei.

Şeful statului a catalogat drept ‘un elefant’ aceste modificări, însă a criticat procedura, apreciind că aceasta a fost ‘total netransparentă’.

Preşedintele Iohannis a mai susţinut că propunerile ‘vor avea urmări ample sau mai puţin ample’ şi că ‘în niciun caz nu vom fi mai respectaţi’ după adoptarea acestora.

‘Trebuie să fii căzut din lună să crezi că nu vor avea efecte’, a subliniat el, adăugând că aceste modificări referitoare la legile justiţiei sunt dezbătute rapid în Parlament deoarece ‘penalii au intrat în panică’.

Despre referendumul privind justiţia, Klaus Iohannis a indicat că-l va păstra ‘pentru când va fi’ şi că ‘nu este ultimul as din mânecă’.

 

(Agerpres/ FOTO evz.ro)

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a transmis o scrisoare de condoleanțe principesei moștenitoare a României, Margareta, în care afirmă că regele Mihai va rămâne în memoria generațiilor un simbol al demnității, înțelepciunii și devotamentului, promotor al luptei pentru libertate și democrație.

„Cu profundă îndurerare am aflat despre trecerea în neființă a majestății sale regele Mihai I al României — veste care a zguduit și îndoliat poporul român. Personalitate remarcabilă, regele Mihai va rămâne în memoria generațiilor ca un simbol al demnității, înțelepciunii și devotamentului, promotor al luptei pentru libertate și democrație. În aceste clipe de adâncă tristețe, în numele Republicii Moldova și al meu personal, transmitem întreaga noastră compasiune și sincere condoleanțe Familiei Regale, Alteței sale Principele Radu și tuturor românilor”, se arată în scrisoarea care a fost transmisă marți și publicată joi de Casa Regală.

Tot joi, Casa Regală a publicat și scrisoarea transmisă marți de președintele Klaus Iohannis principesei moștenitoare, în care afirmă că regele Mihai „va rămâne în memoria și conștiința poporului român drept un mare român și un remarcabil bărbat de stat”.

„Așa cum au arătat românii, prin respectul și admirația cu care au întâmpinat revenirea Familiei Regale în viața noastră publică, precum și prin numeroasele ocazii în care l-au înconjurat pe suveran cu dragostea și prețuirea lor, majestatea sa regele Mihai I al României va rămâne în memoria și conștiința poporului nostru drept un mare român și un remarcabil bărbat de stat. Alături de toți compatrioții noștri, îmi îndrept gândurile și rugăciunile către personalitatea celui care a fost regele Mihai I. Pentru lecția de demnitate, onoare și patriotism pe care a arătat-o întotdeauna, precum și pentru modul în care și-a servit țara, națiunea română îi va fi profund recunoscătoare. În aceste zile îndoliate și triste, sunt alături de augusta voastră familie. Transmit totodată condoleanțele mele întregii Familii Regale și sper să aveți puterea să treceți peste aceste clipe grele”, se arată în scrisoare. (Agerpres/ FOTO activenews.ro)

„Folosesc această ocazie pentru a-mi exprima aprecierea pentru caracterul constructiv al relațiilor tradiționale de prietenie și cooperare moldo-române, bazate pe principii de parteneriat și susținere reciprocă. Totodată, țin să vă aduc sincere mulțumiri pentru suportul acordat de România Republicii Moldova”, a scris Dodon în mesajul adresat șefului statului român, potrivit Agerpres.

Dodon și-a exprimat „ferma convingere” că și pe viitor cele două părți vor menține „un dialog politic activ, iar raporturile de prietenie și colaborare existente între țările noastre vor continua să se dezvolte și să se consolideze pe multiple planuri, spre beneficiul ambelor state”.

Liderul de la Chișinău a anunțat și pe contul său de Facebook, într-un mesaj scris în limba română, că i-a transmis un mesaj de felicitare președintelui României de 1 decembrie.

Preşedintele Klaus Iohannis va participa miercuri, la Ploieşti, la dezbaterea ‘Oraşele României la 100 de ani de la Marea Unire’, a anunţat purtătorul de cuvânt al şefului statului, Mădălina Dobrovolschi.

‘Dezbaterea are loc în contextul în care ne apropiem de intrarea în anul Centenarului Marii Uniri. Este un prilej important în care se poate trage linie, se poate face o analiză în legătură cu locul în care se află România în acest moment, în ce stadiu de dezvoltare sunt comunităţile României, dar este şi un prilej important pentru aleşi să-şi informeze cetăţenii în legătură cu perspectivele pe care le au în vedere privind dezvoltarea zonelor rurale şi urbane în România în perioada următoare’, a informat Dobrovolschi, la Palatul Cotroceni.

Dezbaterea, la care vor participa aleşi locali, reprezentanţi ai mediului academic şi de afaceri şi ploieşteni, este organizată de Primăria locală şi Universitatea de Petrol şi Gaze.

(Agerpres/FOTO arhivă romaniatv.net)

Liderii Uniunii Europene au adoptat un document cu privire la politicile sociale, prin care s-au angajat să respecte un set de 20 de principii şi drepturi, între care dreptul la remuneraţie echitabilă, cel la asistenţă medicală sau la un venit minim.

Proclamaţia privind pilonul european al drepturilor sociale a fost adoptată la Summitul social al Uniuni Europene din oraşul suedez Göteborg.

Prezent la această reuniune, preşedintele Klaus Iohannis a pledat pentru educaţie ca mijloc de înlesnire a accesului pe piaţa muncii.

Accentul în cadrul discuțiilor la Summitul social de la Göteborg a fost pus pe o serie de teme precum asigurarea de locuri de muncă echitabile, creștere incluzivă, oportunități egale și responsabilitate comună, dar și existența unor piețe ale muncii europene funcționale, protecție eficientă și sustenabilă și promovarea dialogului social. Președintele Klaus Iohannis a susținut în cadrul sesiunii tematice la care a participat că educația este esențială pentru îmbunătățirea accesului tuturor persoanelor, indiferent de gen, pe piața muncii, dar și pentru ca cetățenii să fie pregătiți să îndeplinească noile cerințe de pe piață.

Klaus IohannisEste important să asigurăm oportunități egale, atât în ceea ce privește accesul la educație, cât și în crearea unui cadru educațional care să respecte principiile egalității de gen, în educație, prin conținut și metode de predare. În același timp, ar trebui să ne concentrăm mai mult pe măsurile menite să asigure dobândirea de competențe transversale.

Președintele Klaus Iohannis s-a referit și la necesitatea consolidării integrării pe piața muncii a grupurilor vulnerabile, cu rolul de a reduce nivelul sărăciei și inegalității, dar și de a sprijini creșterea economică și incluziunea socială. (Rador/ FOTO rador.ro)

Plenul Senatului a respins luni cu majoritate de voturi iniţiativa legislativă depusă în luna mai de senatoarea PNL Alina Gorghiu care prevede interdicţia de a candida pentru Camera Deputaţilor sau Senat a persoanelor care au suferit condamnări penale definitive.

„Nu pot candida persoanele care, la data depunerii candidaturii, nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege, condiţiile prevăzute de art. 37 din Constituţia României, republicată, pentru a fi ales şi persoanele care la data depunerii candidaturii au suferit condamnări penale definitive”, se arată în iniţiativa legislativă depusă de către Alina Gorghiu şi semnată de mai mulţi senatori şi deputaţi PNL.

Respingerea iniţiativei vine la scurt timp după ce comisia juridică a Senatului a respins un proiect similar, depus tot de fosta şefă a liberalilor, şi care prevede că persoanele condamnate definitiv să nu poată candida la funcţia de preşedinte al României.

Expunerea de motive a celor două iniţiative este identică, precizează News.ro.

Un prim argument al senatoarei PNL în favoarea demersului legislativ este decizia Curţii Constituţionale care interzice persoanelor condamnate penal să deţină calitatea de membri ai Guvernului.

„Ţara noastră este unul din puţinele state din Europa în care legislaţia nu cuprinde o restricţie clară în acest sens. De altfel, nu numai ţări de pe continentul european au restricţii legate de posibilitatea de a candida pentru orice tip de funcţie publică în urma unei condamnări definitive, ci şi state precum Canada, Israel, Australia etc. Lipsa de coerenţă legislativă în stabilirea unor criterii de integritate clare, obiective şi general valabile pentru ocuparea funcţiilor aparţinând celor trei puteri organizate în cadrul democraţiei constituţionale este evidentă, iar acest lucru poate aduce atingere principiului echilibrului puterilor în stat”, mai arată Gorghiu în expunerea de motive a iniţiativei legislative.

În ambele cazuri, Senatul este primă cameră sesizată, urmând ca forul decizional să fie Camera Deputaţilor.

În aprilie 2016, Liviu Dragnea a fost condamnat definitiv la doi ani de închisoare cu suspendare de Înalta Curte de Casație și Justiție, cu un termen de încercare de patru ani, în dosarul "Referendumul".

Potrivit DNA, în calitate de secretar general al PSD, Liviu Dragnea, cu ocazia organizării și desfășurării referendumului din 29 iulie 2012, a uzat de influența și autoritatea sa în partid în scopul obținerii unor foloase nepatrimoniale de natură electorală, necuvenite, pentru alianța politică din care făcea parte formațiunea pe care o reprezenta, și anume îndeplinirea cvorumului de participare cu ajutorul voturilor obținute în alte condiții decât cele legale.

În acest sens, conform procurorilor, Liviu Dragnea a coordonat un mecanism complex, în care a implicat mai multe persoane asupra cărora avea influență în virtutea funcției pe care o deținea, având ca scop fraudarea rezultatelor privind participarea la vot.

În paralel, Dragnea este acuzat că a coordonat un sistem informatic complex, prin intermediul căruia a transmis mesaje, ordine și recomandări legate de stimularea participării cetățenilor la vot prin mijloace interzise de lege către coordonatorii județeni de campanie/primarii/activiștii de partid, preciza DNA.

De asemenea, conform DNA, Liviu Dragnea a trasat sarcini unor apropiați ai săi (membri de partid din județul Teleorman, unde îndeplinea funcția de președinte al Consiliului Județean) să facă tot ce le stă în putință, inclusiv prin încălcarea prevederilor legale, pentru a scoate oamenii la vot pentru îndeplinirea pragului de participare care asigura validarea referendumului.

Procurorii arată că demersul lui Dragnea a fost susținut de 74 de persoane, președinți și membri ai unor secții de votare din localități din județele Teleorman, Vrancea, Gorj și Olt, în sarcina cărora s-a reținut falsificarea, prin orice mijloace, a documentelor de la birourile electorale și introducerea în urnă a unui număr suplimentar de buletine de vot decât cele votate de alegători, infracțiuni comise sub forma autoratului, complicității sau a instigării.

Pagina 1 din 16

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Iulie 2018 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
            1
2 3 4 5 6 7 8
9 10 11 12 13 14 15
16 17 18 19 20 21 22
23 24 25 26 27 28 29
30 31          

Clipul zilei

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top