Mihai Chirica s-a dat azi în stambă, anunţând interdicţia pentru REPORTER la conferinţele sale de presă. Să interzică ce, că noi oricum veneam de două ori pe an la conferinţele sale. Azi am vrut doar să-i testăm simţul raţiunii.

Penibil Cosmin Marcovici. Justificarea lui pentru convorbirile pe FB cu minora de la cor este una de grădiniţă şi nu face decât să se afunde şi mai tare. Secretarul de stat spune că în perioada aceea mai multe persoane foloseau calculatorul lui de la Operă. Deci n-a intrat el în discuţii cu fata.

După 30 de ani, Iaşul e în neo-comunism. Faptele, realitatea sunt acoperite de minciună, propagandă, mistificare. Poporul şi liderii slabi pe care şi i-a ales pot accepta la nesfârşit această denaturare a lucrurilor reale, supunerea oarbă poate dura o eternitate.

Partidele importante din Iaşi încă nu au candidaţi fixaţi fără echivoc, mi se pare foarte târziu, cu 5 luni înainte de alegeri. E o greşeală gravă şi e deja o jumătate de înfrângere.

Plecarea Emecci de la Recuperare se produce la fel de obscur ca şi venirea. Italienii au ajuns în construcţiile din Iaşi pe nişte filiere care acum nu mai pot livra. Se întâmplă ceva care depăşeşte rolul pionului Mihai Chirica.

Pagina 1 din 26

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Ianuarie 2020 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31    

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top