fbpx
 
Tartorii Hârlăului, în fața instanței de judecată. Ce acuzații li se aduc

Tartorii Hârlăului, în fața instanței de judecată. Ce acuzații li se aduc


Magistraţii Curţii de Apel Iaşi au stabilit că rechizitoriul întocmit de Direcţia Naţională Anticorupţe în dosarul fostei conduceri a oraşului Hârlău și au hotărât ca dosarul să iasă din procedura de cameră preliminară, urmând astfel a începe judecata propriu-zisă.

 

În acest dosar, sunt judecaţi pentru fapte de corupţie sau asimilate celor de corupţie Constantin Cernescu, fostul primar din Hârlău, Florin Ţăpuşă, fostul viceprimar, Ioan Amariei, directorul Ocolului Silvic, dar şi Dumitru Simionescu, şeful Poliţiei din Hârlău. Ancheta din acest dosar a pornit de la un denunţ făcut împotriva lui Ioan Amariei, care a fost reclamat că în perioada iunie - august 2014 a solicitat de la un om de afaceri trei uşi de garaj, precum şi neplata unei lucrări executate la casa sa. Totul în schimbul derulării unui contract încheiat de instituţia publică la care lucra. Procurorii mai notează că, ulterior, Amariei i-ar fi cerut şi 10.000 de lei respectivului om de afaceri.

 

„În perioada septembrie 2014 - decembrie 2015, inculpatul Amariei Ioan, în aceeaşi calitate, şi-a încălcat atribuţiile de serviciu, în sensul că a dispus şi a determinat mai multe persoane, printre care şi pe inculpatul Cojocaru Constantin, să elibereze diferite cantităţi de material lemnos fără întocmirea documentelor legale sau consemnând în mod fals vânzarea unui sortiment de material lemnos cu o valoare inferioară“, au precizat procurorii.

 

Citește și  Tartorii Hârlăului, trimişi în judecată de DNA. Şeful Poliţiei Hârlău a fost demis

 

Printre beneficiarii materialului lemnos s-au numărat primarul Cernescu, dar şi şeful Poliţiei din oraş, Dumitru Simionescu.

 

Procurorii au mai arătat că primarul Cernescu şi-ar fi determinat un subaltern să întocmească în fals un proces-verbal de recepţie pentru o lucrare de alimentare cu apă ce de fapt nu era finalizată. Falsurile au fost continuate şi de angajaţii primăriei, care au semnat respectivul document, creându-se astfel o pagubă de 2.500 de lei Primăriei Hârlău.

 

(Sursa: ziaruldeiasi.ro)


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30