fbpx
 
Ministerul Transporturilor pregătește restructurarea TAROM: „Va fi dureros!”

Ministerul Transporturilor pregătește restructurarea TAROM: „Va fi dureros!”


Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Ionuţ Moşteanu, a anunţat, după audierea conducerii TAROM în Comisia de Transporturi din Senat, că în primăvara anului viitor va urma o restructurare a companiei aeriene.

 

„În curând va fi semnat contractul pentru consultanţă şi vom avea un raport al unui consultant internaţional undeva în primăvara anului viitor, care va explora mai multe rute de poziţionare a acestei companii şi, în funcţie de decizia care se va lua atunci, se va şti şi structura flotei. Neapărat înainte să băgăm banii românilor într-o flotă nouă, trebuie să restrcuturăm compania, deci următorul pas după raportul consultantului va fi o restructurare a companiei, care chiar dacă va fi dureroasă, va trebui neapărat asumată de următorul Guvern, următorul Parlament", a declarat Ionuţ Moşteanu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor.

 

Preşedintele Comisiei de Transporturi din Senat, Danil Butunoi, a declarat, după audierea conducerii TAROM şi a reprezentanţilor Ministerului Transporturilor, că TAROM operează în condiţii de trafic sigure şi că operatorul aerian nu are mai multe incidente sau întârzieri raportate decât alţii.

 

„Am avut bucuria să constat că lucrurile nu sunt chiar atât de sumbre aşa cum se previzionau a fi, cum era impresia noastră din percepţia publică. Compania TAROM funcţionează în condiţii de trafic aerian extrem de sigure, micile incidente care se întâmplă aşa cum s-a întâmplat şi astăzi pe aeroportul din Sofia, sunt lucruri care se întâmplă la orice companie, nu are TAROM-ul nici mai multe nici mai puţine faţă de ceilalţi operatori aerieni. Fiind o companie de stat, poate mai trebuie şi restructurată, poate mai trebuie multe lucruri aşezate în interiorul companiei", a declarat Danil Butunoi, preşedintele Comisiei de Transporturi din Senat.

 

Directorul interimar al companiei TAROM, Dan Plavati, a precizat, după audierea din Parlament, că TAROM nu înregistrează mai multe întârzieri sau incidente, comparativ cu alte companii aeriene.

 

„Unele din avioane au 16 ani vechime. Numărul de ore de utilizare este cel normal pentru acest tip de aparate. Întotdeauna piesele vin numai de la furnizorii agreaţi de producător, întotdeauna piese noi. Nu s-a făcut niciodată rabat de la acest sistem. Programul de mentenanţă este respectat cu stricteţe şi este conform tuturor reglementărilor internaţionale şi naţionale. Nu se poate face rabat şi nu se va face parte rabat de la partea de siguranţă. (...) Au fost doar întârzieri şi să spunem că au fost publicate mai multe întârzieri, dar nu este un număr de defecte mai mare. Totul este absolut normal. Toţi colegii noştri de la operaţiuni sol, cei care au grijă de îmbarcarea pasagerilor totdeauna comunică pasagerilor orice fel de întârzieri", a declarat Dan Plavati, director interimar TAROM, potrivit mediafax.ro.

 

(Sursa: realitatea.net)


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30