fbpx
 
Constantin Adăscăliței, la un pas de o nouă condamnare într-un dosar legat de infracțiuni la legea societăților comerciale

Constantin Adăscăliței, la un pas de o nouă condamnare într-un dosar legat de infracțiuni la legea societăților comerciale


Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României a judecat un nou termen în procesul în care fostul deputat PSD Constantin Adăscăliţei este acuzat de infracţiuni la legea societăţilor comerciale.

 

Potrivit anchetatorilor, în perioada august - decembrie 2014, în contextul în care una dintre firmele controlate de Adăscăliţei se afla într-un proces civil, acesta a contactat mai mulţi reprezentanţi ai societăţilor cu care avea contracte de prestări servicii, pentru ca aceştia să încheie acorduri cu o altă firmă de-a deputatului.

 

„De asemenea, obiectul negocierii l-a constituit şi facturarea şi achitarea, în numerar, atât către inculpatul Adăscăliţei Constantin, cât şi către ceilalţi inculpaţi sau persoane apropiate acestuia, a datoriilor pe care diverşi beneficiari le aveau faţă de firma în litigiu. În perioada iulie - decembrie 2014, inculpatul Adăscăliţei Constantin, beneficiind de ajutorul celorlalţi inculpaţi, a folosit cu rea-credinţă bunurile şi creditul aceleiaşi firme aflate în litigiu, într-un scop contrar intereselor acesteia, urmărind, totodată, să favorizeze alte societăţi la care acesta avea interese direct sau indirect“, spun procurorii în rechizitoriul citat de „Ziarul de Iași.

 

Procesul se aproape de final, urmând ca un nou termen să aibă loc pe 21 noiembrie. Fostul parlamentar ieşean a fost trimis în judecată în 2015.


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: