Duminica, 26 03 2017
Unul dintre cei mai mari țepari din zona Moldovei, condamnat definitiv la 14 ani de închisoare Foto: Ziarul de Iași

Unul dintre cei mai mari țepari din zona Moldovei, condamnat definitiv la 14 ani de închisoare

Judecătorii Curţii de Apel Iaşi au definitivat, după cinci ani de la deschidere, unul dintre cele mai ample dosare de înşelăciune din ultimele două decenii din Iaşi. Afaceristul Teodor Coman (fost Simileac), supranumit „regele mansardelor“, a fost condamnat definitiv la 14 ani de închisoare după ce şi-a păcălit clienţii cărora voia să le vândă sau construiască apartamente în mansarda blocurilor. Alături de ceilalţi inculpaţi din dosar, trebuie să restituie şi sumele de bani cu care i-a înşelat pe cei 73 de ieşeni. Judecătorii ieşeni au ajuns la cei 14 ani de închisoare după ce au revocat şi mai multe pedepse cu suspendare pe care Coman le-a primit în trecut.

 

Magistraţii au dispus condamnări foarte dure şi pentru complicii lui Coman. Femeia care-i era soţie la momentul faptelor, Cezara Violeta Coman, şi Mihai Condrea au primit câte o pedeapsă de 7 ani de închisoare,diminuată cu trei ani faţă de fond, în timp ce Bogdan-Marius Chiriac şi Iulian-Vasile Ilie, fost Carp, au primit câte 10 ani de puşcărie. Judecătorii au mai stabilit şi cuantumul sumelor pe care inculpaţii trebuie să le dea celor pe care i-au înşelat: 660.000 de euro şi aproximativ 370.000 de lei.

 

În prezent, Teodor Coman se află deja încarcerat în Penitenciarul Jilava, după ce a fost condamnat, în februarie 2016, la 2 ani şi 8 luni de închisoare într-un alt dosar de înşelăciune, în care a fost acuzat că a păcălit o firmă de leasing. Referitor la dosarul „Mansarda“, acesta a fost finalizat de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie în 2011, acuzaţiile fiind de înşelăciune sau fals. Procurorii anticorupţie au susţinut că membrii grupării „au indus şi menţinut în eroare 73 persoane în legătură cu încheierea/executarea unui număr total de 66 de contracte de construire sau/şi de vânzare/cumpărare a unor apartamente amplasate la mansarda unor blocuri situate în diferite zone din Iaşi“, scrie „Adevărul”.

 

Anchetatorii mai arătau că cele mai multe dintre contractele de execuţie şi vânzare a mansardelor s-au făcut prin firma Trustul de Construcţii Moldova, principala societate cu care Teodor Coman lucra la ridicarea mansardelor. „Concret, firmele constructoare au încheiat contractele în condiţiile în care nu deţineau autorizaţiile legale necesare (autorizări, în lipsa cărora imobilele nu puteau fi racordate la reţelele de gaz, curent electric, apă, canalizare şi nu puteau fi înstrăinate prin act autentic către părţile vătămate), iar banii încasaţi de la persoanele păgubite s-au folosit de către inculpaţi în alte scopuri decât pentru executarea lucrărilor (achiziţii de bunuri imobile, creditarea unor terţe firme), împrejurări în care, dacă părţile vătămate le-ar fi cunoscut, nu ar mai fi încheiat contractele în cauza“, precizau procurorii DNA.

 

Din rechizitoriul anchetatorilor rezultă şi că gruparea, coordonată de Coman din 2007, a fost destructurată de procurori la începutul lunii octombrie 2009. Atunci, Coman a fost arestat, dar a fost ulterior eliberat de judecători, fiind cercetat în libertate. Prin intermediul mai multor firme înfiinţate pe numele lor sau al soţiilor, membrii reţelei au ridicat pe terasele blocurilor zeci de apartamente, fără autorizaţii şi aprobări legale. Societăţile controlate de membrii grupului au contractat construcţii de mansarde în mai multe judeţe din Moldova şi în Capitală, fără a onora însă majoritatea contractelor.

Citeste si...
Nota
(1 Vote)
Logheaza-te pentru a adauga un comentariu

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Martie 2017 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31    

Clipul zilei

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top