Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, a declarat în Parlament că va trimite mâine la Curtea Constituţională în cursul dimineţii contestaţia la legea 90/ 2001. Ciorbea a spus că va prezenta argumentele mâine, într-un document de 17 pagini. Ciorbea a declarat că motivul principal pentru care atacă legea la Curtea Constituţională este că „legea nu respectă principiul separaţiei puterilor în stat".
„Avocatul Poporului precizează că decizia privind constituționalitatea sau neconstituționalitatea art. 2 din Legea nr. 90/2001 va fi luată după finalizarea procesului politic și instituțional de învestire a viitorului Guvern", se arată în comunicatul instituţiei din data de 19 decembrie.
Avocatul Poporului, instituţie condusă de Victor Ciorbea, a anunţat după alegeri că analizează posibilitatea de a ataca la Curtea Constituţională prevederile acestei legi. Dragnea anunţase, la rândul său, că PSD nu vrea să modifice legea în Parlament astfel încât să elimine prevederea respectivă.
Pe 24 noiembrie, liderul PSD se referea la aspecte de neconstituţionalitate în privinţa acestei legi.
„Pe marginea acestei legi nu vreau să comentez, au fost foarte multe comentarii de constituţionalitate, de neconstituţionalitate. Eu nu vreau să mă lansez în aceste dezbateri, pentru că cel mai important este să câştigăm alegerile", a spus atunci Dragnea.
Dragnea a fost condamnat în aprilie 2016 la doi ani de închisoare cu suspendare în dosarul fraudării votului la referendumul din 2012.
(Sursa: HotNews.ro)