Joi, 19 01 2017
Oana Schmidt Hăineală, detașată la Ministerul Justiției după ce abia fusese numită la Oficiul de Combatere a Spălării Banilor

Oana Schmidt Hăineală, detașată la Ministerul Justiției după ce abia fusese numită la Oficiul de Combatere a Spălării Banilor

Oana Schmidt-Hăineală va fi pentru o perioadă de trei ani detașată în cadrul Ministerului Justiției, ca urmare a deciziei luată de Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii.

 

Începând cu data de 7 ianuarie, pentru trei ani, Oana Schmidt-Hăineală, procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău va fi detașată în Ministerul Justiției. Conform unor surse oficiale, aceasa va ocupa, cel mai probabil funcția de consilier în cadrul Ministerului Justiției, informează DC News.

 

Anterior, conform unei hotărâri a Guvernului din 29 decembrie, publicată marți în Monitorul Oficial, Oana Schmidt-Hăineală a fost numită în funcția de membru al Plenului Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor (ONPCSB). Oana Schmidt-Hăineală a fost membru ales în CSM din 2011 din partea parchetelor de pe lângă tribunale pentru un mandat de șase ani. În cadrul CSM, a ocupat atât funcția de președinte, cât și de vicepreședinte.

 

(Sursa: b1.ro)

Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Logheaza-te pentru a adauga un comentariu

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Januarie 2017 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
            1
2 3 4 5 6 7 8
9 10 11 12 13 14 15
16 17 18 19 20 21 22
23 24 25 26 27 28 29
30 31          

Clipul zilei

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top