fbpx
 
Ieșeanul de la Justiție: „Este o misiune foarte grea. Tot timpul au fost și vor fi probleme de soluționat”

Ieșeanul de la Justiție: „Este o misiune foarte grea. Tot timpul au fost și vor fi probleme de soluționat”


Tudorel Toader, numit recent ministru al Justiţiei, a ajuns luni dimineaţa la sediul ministerului pentru preluarea mandatului de la Ana Birchall, cea care a deţinut ca interimar funcţia. Fostul judecător CCR a declarat că este o misiune „foarte grea" să conducă justiţia.

 

„Este o misiune foarte grea dar cred că împreună cu echipa de la Ministrul Justiţiei o vom îndeplini", a declarat Tudorel Toader luni dimineaţa, la sediul ministerului.

 

„Tot timpul au fost și vor fi probleme de soluționat, pentru că sistemul judiciar în general, societatea la rândul ei, se află într-o dinamică deosebită. Niciodată nu vom spune că toate problemele vor fi rezolvate complet. Dacă e moștenirea grea sau nu? Noi trebuie să cunoaștem realitatea așa cum este astăzi aici, la Ministerul Justiției. Sunt, practic, două paliere: activitățile curente de care trebuie să avem grijă și măsurile mari, strategiile pentru viitor. Eu nu pot veni cu propuneri desprinse de realitate. Nu pot veni cu propuneri decât de perfecționare a activității. Cam acestea sunt coordonatele pe care probabil o să ne desfășurăm activitatea. Cel mai probabil vom organiza o conferință de presă săptămânală la care voi răspunde la toate întrebările", a spus Tudorel Toader.

 

Acesta a explicat că, în privința punerii în acord a legislației penale cu deciziile CCR, reprezentanții Ministerului Justiției vor realiza un inventar al deciziilor și vor propune Parlamentului un proiect de lege în acest sens: "Cu privire la legislația penală. Am avut în vedere două cerințe pe care tot românul le știre, pe care MCV le cere. Se vorbește în ultima perioadă despre nevoia de a pune în acord legislația cu deciziile CCR. Aici aș putea vorbi mult. Prin urmare, vom face un inventar al tuturor deciziilor, vom vedea care norme au fost adaptate în acord cu deciziile Curții. Și dacă sunt, și sunt, norme încă netranspuse, vom propune legiuitorului un proiect de lege pentru a pune legislația în acord cu deciziile CCR".

 

Acesta a preluat luni mandatul de la Ana Birchall, care a fost ministru interimar al Justiţiei.

 

Coaliţia de guvernare l-a propus pentru funcţia de ministru al Justiţiei pe Tudorel Toader, rector al Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, fost judecător al Curţii Constituţionale din 2006 până în 2016, acesta fiind numit joi în funcţie.

 

(Sursa: realitatea.net)


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Martie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30 31